Șansele Simonei Halep de a juca la Turneul Campioanelor. Poziția ocupată în clasamentul celor mai în formă jucătoare
articol scris de Digi Sport16.05.2022, 18:58
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Simona Halep (30 de ani) a aflat că de luni ocupă oficial locul 19 în clasamentul WTA, dar și ce șanse are ca la finalul sezonului să participe la Turneul Campioanelor.
Sportiva din România se pregătește acum la Nisa înainte de participarea la primul Grand Slam de când a început colaborarea cu Patrick Mouratoglou (51 de ani).
Simona Halep, la un loc de participarea la Turneul Campioanelor
Simona Halep este cel mai bine clasată jucătoare de tenis din România, fiind urmată de Sorana Cîrstea (32 de ani, locul 26 WTA), și are șanse mari de a prinde un loc la turneul celor mai în formă jucătoare din lume.
După ce a fost eliminată de la WTA Roma în turul doi al competiției, Simona Halep a aflat că are șanse mari de ajunge la finalul sezonului la Turneul Campioanelor. Jucătoarea de tenis din România se clasează pe poziția a 9-a în ierarhia celor mai în formă jucătoare, cu un total de 1.371 de puncte.
TOP 10 jucătoare în cursa pentru Turneul Campioanelor
- Iga Swiatek 6.290 de puncte
- Ons Jabeur 2.510 puncte
- Paula Badosa 1.877 de puncte
- Maria Sakkari 1.866 de puncte
- Jessica Pegula 1.802 puncte
- Danielle Collins 1.686 de puncte
- Anett Kontaveit 1.486 de puncte
- Madison Keys 1.383 de puncte
- Simona Halep 1.371 puncte
- Belinda Bencic 1.321 de puncte
Cel mai bine opt clasate din această ierarhie se vor afla pe tabloul principal al Turneului Campioanelor.
Competiția care adună cele mai în formă jucătoare ale lumii din circuitul WTA se dispută în luna noiembrie. Turneul ar fi trebui să aibă loc la Shenzen, în China, însă oficialii WTA au anunțat că toate competițiile de tenis din acea țară au fost suspendate din cauza suspiciunilor legate de situația jucătoarei Shuai Peng ( 36 de ani, 376 WTA).
Etichete: simona halep , turneul campioanelor , wta race
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții