”S-o îmbrățișez sau nu?”. Momentul ”stânjenitor” care le-a avut protagoniste pe Aryna Sabalenka și Maria Sakkari
articol scris de Digi Sport05.05.2023, 10:18
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Aryna Sabalenka (25 de ani, 2 WTA) a învins-o pe Maria Sakkari (27 de ani, 9 WTA), scor 6-4, 6-1, în semifinalele de la WTA Madrid.
La finalul jocului, a existat un moment catalogat de francezii de la We Love Tennis drept ”stânjenitor”.
Aryna Sabalenka și Maria Sakkari, ”îmbrățișare stânjenitoare”
Cele două jucătoare s-au salutat la fileu, iar imediat Aryna Sabalenka a vrut să o îmbrățișeze pe cea pe care tocmai o eliminase din competiție. Maria Sakkari e ezitat, însă, un moment, dar în cele din urmă și-a îmbrățișat adversara, după cum se poate vedea în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
”Îmbrățișarea stânjenitoare dintre Sabalenka și Sakkari de la fileu”, a titrat sursa citată.
”S-o îmbrățișez sau nu? Nu e mereu ușor să găsești atitudinea potrivită în timpul celebrului salut de la fileu. Un moment care e atât amuzant, cât și stânjenitor arată perfect situația unei jucătoare entuziasmate și a uneia care e complet dezamăgită pentru că a pierdut”, au scris francezii.
Ce a spus Aryna Sabalenka după victorie
”Cred că a fost cel mai bun meci al turneului pentru mine. Am început foarte bine, mental am fost extrem de puternică. Știam că e o mare luptătoare și a trebuit să muncesc pentru fiecare punct. Sunt foarte fericită de cum am jucat și în special de partea mentală a jocului meu”, a declarat bielorusa.
Galerie Foto
În finală, Aryna Sabalenka va juca împotriva liderului mondial Iga Swiatek.
Etichete: wta madrid , maria sakkari , aryna sabalenka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții