Rusoaica sancționată de WTA a anunțat ce va face dacă i se cere să-și exprime public părerea despre războiul din Ucraina
articol scris de Digi Sport12.04.2023, 14:51
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Circuitul WTA este, în acest moment, plin de tensiune. Multe jucătoare sunt împotriva reprezentantelor Rusiei și Belarusului.
Una dintre cele mai criticate jucătoare este Anastasia Potapova, cea care a și inflamat spiritele când a ales să iasă pe teren cu un tricou al Spartei Moscova, gest pentru care a fost sancționată de WTA, și ulterior să meargă la un meci al echipei de fotbal.
Galerie Foto
Anastasia Potapova: ”Dacă va fi nevoie, voi semna”
În contextul tensiunilor apărute între jucătoare, s-a vehiculat ideea că sportivele din Rusia și Belarus ar putea fi nevoite să-și declare public poziția anti-război sau să semneze un document în acest sens pentru a juca la Wimbledon, unde anul trecut nu au avut voie să participe.
Anastasia Potapova a fost întrebată dacă va accepta o astfel de condiție, iar răspunsul ei a fost afirmativ.
”Am citit multe despre asta în mass-media, dar nimeni din WTA nu mi-a dat vreo hârtie de semnat. Dacă va fi nevoie, voi semna, dar ce se va realiza cu acea semnătură? Nimic nu se va sfârși, nimic nu se va schimba.
Mi-am exprimat în repetate rânduri părerea despre tot ce se întâmplă, sunt împotriva războiului, ca orice persoană rezonabilă. Dacă este necesar să semnăm pentru a merge la Wimbledon, o vom face cu toții, până la urmă suntem sportivi și ne dorim să jucăm cât mai mult, mai ales la turneele de Grand Slam”, a spus Anastasia Potapova, citată de Puntodebreak.
Anastasia Potapova și Marta Kostyuk s-au certat
Situația politică nu a creat doar tensiuni în circuit, ci și certuri. Anastasia Potapova s-a certat cu ucraineanca Marta Kostyuk.
”Am fost destul de bune prietene, m-am înțeles foarte bine cu Marta, dar, din păcate, această persoană a decis aibă o altă atitudine, dar nu doar cu mine. A fost ceva fără motiv, dar nu vreau eu să o judec, este alegerea ei și o respect, nimic mai mult. Dacă îi este mai ușor așa, atunci o accept”, a transmis Anastasia Potapova.
Etichete: rusia , wta tour , anastasia potapova , razboi ucraina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții