România va avea un turneu ATP 250 la București! Competiția revine acasă după 7 ani
articol scris de Digi Sport27.09.2023, 17:35
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fundația lui Ion Țiriac va organiza un turneu de tenis ATP 250 în București, în perioada 15-21 aprilie 2024. Competiția este dotată cu premii în valoare de 600.000 de euro.
Tenismenul care va câștiga trofeul urmează să primească 250 de puncte în clasamentul ATP. Ultima ediție a acestui turneu a fost organizată în anul 2016, la Arenele BNR, după care s-a mutat la Budapesta deoarece prorpietarul a închis baza sportivă. Turneul lui Țiriac s-a mutat începând cu anul 2021 la Belgrad, iar ediția din acest an a fost găzduită la Banja Luka.
Turneu ATP 250 la București în 2024! Ultima oară a fost organizat în România în 2016, după care a fost mutat la Budapesta
Proba de simplu a fost câștigată de spanioulul Fernando Verdasco, iar la dublu s-a impus perechea formată din românii Horia Tecău şi Florin Mergea.
Acest turneu ATP din București a fost unul dintre cele mai longevive enimente sportive din România. Competiția s-a desfășurat pentru 21 de ani consecutivi, iar biletele pentru ultimele patru ediții au fost vândute în totalitate.
În plus, ediția din 2016 a fost difuzată în 96 de țări, fapt ce arată importanța și popularitatea turneului de la București.
Ion Țiriac consideră că turneul ATP 250 de la București le va oferi o rampă de lansare tinerilor
Fostul tenismen a explicat că a făcut eforturi mari pentru ca Turneul ATP 250 să fie reluat. Această competiție va deschide seria celorlalte turnee ITF care vor fi organizate în 2024 de Fundația lui Ion Țiriac. Circuitul de competiții din Romanian Tennis Series include și:
- turneul internaţional WTA Ţiriac Foundation Trophy,
- turneul Challenger de tip ATP, care va avea loc la Brașov.
„Am făcut eforturi uriaşe pentru a readuce această competiţie la Bucureşti şi a le oferi o şansă în plus tinerilor sportivi români să performeze în competiţii de talie internaţională.
Ne bazăm pe reuşita de excepţie care s-a dovedit a fi competiţia WTA 125 desfăşurată la Centrul Naţional de Tenis, anul curent, şi am încredere că turneul ATP 250 de anul viitor va fi un adevărat succes sub coordonarea aceleiaşi echipe”, a declarat Ion Țiriac.
Etichete: bucuresti , ion tiriac , turneu atp , turneul lui ion tiriac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții