România, dublă victorie: juniorii s-au impus în Cupa Davis și Billie Jean King Cup
articol scris de Digi Sport11.11.2024, 19:45
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
România a debutat cu victorii, luni, în competiţiile de tenis pe echipe Cupa Davis şi Cupa Billie Jean King pentru juniori, care au loc la Antalya.
Juniorii României, victorii în Cupa Davis și Billie Jean King Cup
La masculin, în Grupa C a Cupei Davis, România a trecut de Turcia cu 2-1. Alejandro Mateo Berge Nourescu a câştigat primul meci de simplu, 7-5, 6-3 cu Aren Baybars, iar apoi Yannick Theodor Alexandrescu a dispus de Kaan Isik Kosaner cu 6-4, 6-1. La dublu, românii au fost întrecuţi cu 6-4, 6-4 de cuplul Aren Baybars/Doruk Calikoglu.
În celălalt meci al grupei, Japonia a trecut de Mexic cu 3-0.
În Cupa Billie Jean King, România a învins Coreea de Sud cu 3-0, în Grupa B. Giulia Safina Popa a învins-o pe Yesung Choo cu 6-4, 6-1, iar Maia Ilinca Burcescu a câştigat cu 6-2, 6-1 duelul cu Suha Lee. La dublu, Burcescu şi Popa au câştigat duelul cu Suha Lee/Hee Won Ju, scor 6-4, 7-6 (10/8).
Japonia a învins Italia cu 2-1, în celălalt meci al grupei, notează Agerpres.
Etichete: romania , turcia , coreea de sud , cupa davis , billie jean king cup
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții