România - China, în Cupa Davis, va fi pe canalele Digi Sport, vineri și sâmbătă
articol scris de Digi Sport11.09.2024, 09:37
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
România va întâlni China în Grupa Mondială a doua din Cupa Davis. Partida se va disputa vineri și sâmbătă, iar meciurile vor fi transmise în direct pe canalele Digi Sport.
După înfrângerea din startul anului, 0-4 cu Grecia, echipa României de Cupa Davis a ajuns în Grupa Mondială a doua a competiției. Pentru a reveni în elită, tricolorii trebuie să învingă China. Disputele vor fi găzduite de Sala Polivalentă din Craiova.
România - China, în Cupa Davis, se va juca vineri si sâmbătă în Sala Sporturilor din Craiova, iar meciurile vor fi transmise pe canalele Digi Sport
”Avem o echipă în formă. Mă simt și eu și echipa într-o ascensiune, într-o perioadă bună. Mă duc cu mare încredere la această întâlnire”, a declarat Victor Cornea, sportivul care se află pe locul 80 ATP în proba de dublu.
Cornea va face pereche la dublu cu Bogdan Pavel. Din echipa României mai fac parte Filip Jianu, Cezar Crețu și Adrian Boitan.
”Pentru mine e o bucurie enormă, fiind prima mea convocare. E o onoare enorma, e un vis sa pot sa joc in Cupa Davis. Nu doar noi, ci toți, ca echipă, suntem motivați și pregătiți să dăm totul la Craiova”, a declarat Bogdan Pavel, locul 272 ATP dublu, tot în cadrul emisiunii Așii Tenisului.
Duelul România - China începe vineri, de la ora 13:00, și va fi transmis în direct la Digi Sport 4, pe Aplicația Digi Sport și pe siteul digisport.ro, pe teritoriul României.
Etichete: cupa davis , victor cornea , romania china , bogdan pavel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții