România a rămas fără jucătoare în calificări, la Australian Open. Gabriela Ruse, înfrângere surprinzătoare
articol scris de Digi Sport11.01.2023, 09:07
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Toate cele patru jucătoare din România înscrise pe tabloul de simplu al calificărilor de la Australian Open au părăsit competiția.
Miercuri dimineață, ultimele două sportive rămase în competiție, Gabriela Ruse (cap de serie 13) și Andreea Ignatik au fost învinse în turul doi al calificărilor.
Gabriela Ruse, eliminată în turul doi al calificărilor
Gabriela Ruse (112 WTA) a pierdut surprinzător în fața franțuzoaicei Selena Janicijevic (185 WTA), scor 5-7, 3-6, într-o partidă în care pornea ca favorită.
Nici Andreea Ignatik (fostă Cadanțu; 171 WTA) nu a avut mai mult noroc: a pierdut în fața nemțoaicei Eva Lys (127 WTA), scor 4-6, 1-6.
Marți dimineață, în primul tur al calificărilor, Irina Bara (173 WTA), a cedat în fața franțuzoaicei Leolia Jeanjean, scor 6-7 (5), 6-1, 6-7 (7), în timp ce Gabriela Lee (fostă Talabă; 198 WTA) a pierdut în fața ibericii Rebeka Masarova (94 WTA), scor 5-7, 3-6.
Cinci jucătoare din România pe tabloul principal de simplu la Australian Open
Așadar, vom avea doar cinci reprezentante pe tabloul principal al primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.
Cele cinci jucătoare sunt: Irina Begu (34 WTA), Sorana Cîrstea (45 WTA), Ana Bogdan (56 WTA), Jaqueline Cristian (146 WTA) și Patricia Țig (790 WTA).
- Simona Halep nu poate lua parte la acest turneu, deoarece este suspendată provizoriu din circuit după ce a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă - roxadustat, în luna octombrie.
Etichete: grand slam , australian open , irina bara , gabriela ruse , gabriela lee , andreea ignatik
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții