Roland Garros | Rafa Nadal, la a 89-a victorie la Paris. Ce urmează pentru "Matador"
31.05.2019, 22:02SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Roland Garros | Rafael Nadal a obţinut a 89-a victorie la Roland Garros, acolo unde ţinteşte al 12-lea trofeu din carieră. "Matadorul" s-a impus în turul trei cu 6-1, 6-3, 4-6, 6-3, în faţa unui adversar care pare să revină la forma care l-a consacrat, David Goffin.
La 10 ani distanţă de la prima sa înfrângere la Paris (cu Robin Soderling), Nadal a cedat şi primul set de la ediţia actuală de RG. A fost abia al 23-lea set pe zgură pierdut la competiţia din capitala Franţei, unde domină autoritar de un deceniu şi jumătate. Graţie succesului cu Goffin, Rafa a ajuns la a 89-a sa victorie pe zgura pariziană, un record greu de egalat de cineva.
"Vreau să joc bine şi să câştig, cu asta intru în cap în fiecare meci. Am idei clare când păşesc pe Chatrier şi, din fericire, jocul mă ajută. Nu e acelaşi lucru când câştigi, dar joci aşa şi aşa. Atunci, trebuie să ai o abordare diferită. Dar aceste lucruri fac parte din tenis, din sport", a spus Rafa, conform atpworldtour.com.
Roland Garros | Ce urmează pentru Rafa Nadal
Cu trei zile înainte de ziua sa de naştere (împlineşte 33 de ani), jucătorul originar din Manacor va reveni pe teren pentru duelul din optimi. Adversar ii va fi argentinianul Juan Ignacio Londero, care s-a impus la capătul unui meci dramatic, scor 2-6, 6-3, 6-4, 5-7, 6-4 cu Corentin Moutet.
"Joacă extrem de bine şi cred că va fi un meci foarte dificil, foarte solicitant. Dar sunt pregătit să lupt la un nivel ridicat", a mai punctat Nadal.
După câteva meciuri uşoare, pentru Rafa vor începe confruntările mai dificile. În sferturi, la orizont apare kei Nishikori, iar, în cazul în care calculele hârtiei sunt respectate, în semifinale ar putea da peste Federer. Totuşi, contra "Maestrului" elveţian, "Matadorul" a cedat doar de două ori pe zgură, în 15 dispute.
Etichete: roland garros , nadal roland garros , roland garros 2019 , rafa nada
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții