Roger Federer vs. Rafael Nadal

Rafael Nadal s-a calificat în a 12-a finală la Roland Garros, după ce l-a învins pe Roger Federer

07.06.2019, 15:50
  • SuperLiga: Farul - Slobozia, luni, 17:00, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Dinamo, duminică, 21:00, DGS 1

Rafael Nadal, locul 2 ATP şi favorit nr. 2, va disputa finala turneului de la Roland Garros, după ce a trecut, vineri, în semifinale, de marele său rival, elveţianul Roger Federer, locul 3 mondial şi favorit nr. 3, în trei seturi, 6-3, 6-4, 6-2.

Nadal şi-a adjudecat meciul în două ore şi jumătate profitând şi de numărul mare de greşeli neforţate făcute de elveţian (34) şi va disputa finala contra învingătorului din partida care-i va opune pe sârbul Novak Djokovic, nr. 1 mondial, şi austriacul Dominic Thiem, locul 4 ATP.

Ibericul este neînvins în ultimele şase întâlniri la Roland Garros cu Federer. Vineri a fost al 39-lea meci dintre cei doi, al 16-lea pe zgură, iar Federer nu l-a învins decât de două ori pe această suprafaţă pe Nadal. Cei doi nu se mai întâlniseră de şase ani, de la finala din 2013 de la Roma.


UPDATE Federer - Nadal 3-6, 4-6, 2-6! Rafael Nadal este primul finalist al turneului de la Roland Garros. 

UPDATE Federer - Nadal 3-6, 4-6! Campionul iberic a câștigat și cel de-al doilea set și se îndreaptă cu pași mari către marea finală. Federer a reușit un break, în debutul actului, însă Nadal a revenit imediat și nu i-a permis elvețianului să se desprindă. Cei doi au mers cap la cap până la 4-4, când Rafa a reușit break-ul. Și-a câștigat apoi serviciul, conduce cu 2-0 la seturi și e la un pas de marea finală.


UPDATE Federer - Nadal 3-6! "Matadorul" și-a adjudecat primul set, după 53 de minute. Campionul iberic a început ca din tun, a condus cu 3-0 și a reușit să câștige actul fără prea mari emoții. 


UPDATE 14:00: A început semifinala de vis de la Roland Garros, dintre Roger Federer și Rafael Nadal.


Roger Federer este nerăbdător să-l înfrunte pe Rafael Nadal, vineri, în semifinalele Roland Garros, unde a ajuns după o pauză de şapte ani.

"Sunt foarte bucuros, în primul rând pentru că sunt din nou în semifinalele unui turneu de Grand Slam. Acest lucru nu mi s-a întâmplat de peste un an (de la Open-ul Australiei 2018), pentru că am avut câteva înfrângeri dificile în optimile de finală (US Open 2018 şi Australian Open 2019) şi în sferturile de finală (Wimbledon 2018). Din acest punct de vedere, mi-am depăşit aşteptările aici. Şi după ce am ratat Roland Garros-ul atâţia ani (din 2016 până 2018), este extraordinar să fii din nou în semifinale. Acum, urmează acest meci cu Rafa (Nadal), iar eu sunt foarte entuziasmat. Sper să mă pot recupera în următoarele două zile şi sunt sigur că va merge. Voi da tot ce am mai bun vineri", a anunţat Federer.

"Nu a fost simplu pentru mine să ajung să joc cu Rafa, întrucât a trebuit să câştig cinci meciuri pentru a ajunge aici. Pentru asta sunt foarte bucuros să joc contra lui Rafa. Dacă vrei să consideri că ai reuşit ceva pe zgură, atunci, la un moment dat, trebuie să treci de Rafa, pentru că este foarte puternic şi este întotdeauna acolo. Nu este uşor să joci contra unui stângaci, Rafa sau altul. Asta schimbă totul. Noi jucăm 80 la sută contra dreptacilor. Şi când joci contra unui stângaci, este un meci diferit, interesant. Înainte, detestam asta. Acum ador, pentru că este o imensă provocare să joc contra acestor jucători, iar el este cel mai bun pe care l-am întâlnit vreodată. Sunt nerăbdător să trec testul", a mai spus numărul 3 mondial, ajuns la 37 de ani.

Rafael Nadal, învins doar de două ori pe zgură de Roger Federer

Şi Rafael Nadal aşteaptă cu emoţie duelul cu marele său rival.

"Este un meci în mod deosebit special, iar acest lucru îl ştim cu toţii. Să cazi cu Roger în semifinale este evident extraordinar. Noi am împărţit cele mai bune momente din cariera noastră pe teren unul contra celuilalt", a declarat tenismanul spaniol.

Duelul dintre Federer şi Nadal va fi al 39-lea dintre cei doi. Ibericul conduce cu 23-15 la capitolul confruntări directe şi a câştigat toate cele cinci dueluri cu elveţianul disputate până acum la Roland Garros.

Din cele 16 confruntări de pe zgură, Federer s-a impus doar de două ori în faţa lui Nadal. Cei doi nu s-au mai întâlnit pe "suprafaţa roşie" de şase ani, de la finala din 2013 de la Roma.

"Este un nou episod între noi. Va fi un moment special, pentru el, pentru mine. Întotdeauna sunt meciuri speciale. Eu cred că va juca agresiv, va schimba ritmul, va urca la fileu. Sper să-l pun în pericol, dacă nu, eu voi fi acela...", a afirmat Nadal.

Federer a câştigat în sferturi meciul cu Stanislas Wawrinka (28 ATP), după patru seturi, 7-6 (7/4), 4-6, 7-6 (7/5), 6-4, iar Nadal s-a impus în faţa japonezului Kei Nishikori (7 ATP), 6-1, 6-1, 6-3.

Cu două luni înainte de împlinirea vârstei de 38 de ani, Federer devine cel mai vârstnic semifinalist de la Roland Garros din ultimii 51 de ani (de la Gonzales, în 1968). Elveţianul este şi cel mai vârstnic semifinalist al unui turneu de Grand Slam din ultimii 28 de ani - ultimul a fost Jimmy Connors, la US Open, în 1991.

Pentru Federer va fi a opta semifinală la Roland Garros, unde are un singur titlu, în 2009, şi a 44-a de Grand Slam. Nadal are deja 11 titluri la Grand Slam-ul parizian.

Etichete: rafael nadal , roger federer , roland garros 2019 , federer vs nadal


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Spargere încheiată cu o femeie moartă și una rănită: au furat o mașină și poliția le-a spart cauciucurile

Două femei care au dat o spargere la o casă din Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, iar apoi au fugit cu maşina găsită în curte, au fost urmărite de echipaje ale Poliţiei, pentru a fi oprite. În trafic a fost montat şi dispozitivul „spike” pentru perforarea pneurilor, iar cu roţile sparte, femeia aflată la volan a accelerat şi a intrat frontal într-un camion. Şoferiţa a murit, iar pasagera a fost rănită.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Italienii l-au descris în două cuvinte pe Cristi Chivu, după revenirea Parmei cu Inter + Dennis Man n-a fost iertat

După aproape 10 ani în Rusia, a revenit în țară și a spus clar ce crede despre români

Foto Scandal uriaș la Barcelona - Betis! Imaginile cu Raphinha versus Flick & Ter Stegen fac înconjurul lumii

Exclusiv Gigi Becali nu mai stă la discuții: a decis primele trei plecări de la FCSB! Le-a pronunțat numele după 1-0 cu ”U” Cluj

Video Lovitură de teatru: ce le-ar fi spus Kovacs jucătorilor lui ”U” Cluj, după ce a dat penalty-ul din care FCSB a câștigat

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

A venit confirmarea: Dinamo plătește 400.000 de euro pentru primul transfer al verii!

Ce a scris presa din Italia, după ce Florinel Coman a revenit pe gazon la Cagliari

Video Exclusiv S-a umplut de bani la FCSB! Gigi Becali a dezvăluit câți bani a câștigat Elias Charalambous în acest sezon

Reacție-fulger a conducerii de la ”U” Cluj, după ce familia Mititelu s-a luat de Ioan Ovidiu Sabău

Citeşte şi

Video Nadal, descătușat după golul decisiv marcat de Real Madrid! ”Ce face Ancelotti din om” / ”Nu îi venea să creadă”

Faliment! Lovitura primită de Cristiano Ronaldo

PEROZFosta asistentă a lui David Beckham susține că acum 20 de ani a avut o aventură cu el: "Am căzut în capcana lui"

FILM NOWCe și-a făcut Tom Cruise la față? Medic, după apariția actorului care pare cu zece ani mai tânăr: „E o procedură simplă”

Cum a ratat portarul Petrolului un transfer de Liga Campionilor: „A explodat o bombă la șase kilometri de oraș!” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Gică Hagi și-a găsit urmașul la Farul! Nume surpriză pentru banca tehnică citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Dua Lipa, electrizantă într-un body roșu, cu dres de plasă asortat. „Cea mai frumoasă cântăreață din lume!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Dua Lipa, electrizantă într-un body roșu, cu dres de plasă asortat. „Cea mai frumoasă cântăreață din lume!”

Digi World

O femeie a fost dependentă de solar ani la rând. Cum a ajuns să arăte pielea ei este devastator: „Dacă aș fi știut atunci ce știu acum, m-aș fi oprit”

Digi Animal World

O pisică pierdută de cinci ani s-a întors la familia ei chiar de Ziua Mamei: „A fost un miracol”