Roger Federer ratează Australian Open pentru prima dată în carieră. Ce a răspuns când a fost întrebat despre retragere
articol scris de Digi Sport28.12.2020, 09:53
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Roger Federer, fostul număr unu mondial, a declarat forfait pentru Australian Open, competiţie pe care o va rata pentru prima oară în cariera sa, în condiţiile în care este nevoit să-şi continue recuperarea după două operaţii la genunchi, au anunţat luni organizatorii turneului de Grand Slam de la antipozi.
Roger Federer nu va participa la Australian Open 2021
Federer, care va împlini 40 de ani în vara viitoare, a încetat orice activitate sportivă în luna februarie, dar şi-a reluat recent antrenamentele şi figura pe lista participanţilor la Openul Australiei, care va debuta pe 8 februarie.
"În cele din urmă, Roger nu a avut timpul necesar pentru a se pregăti în mod riguros pentru un Grand Slam şi este foarte dezamăgit că nu va putea veni la Melbourne în 2021", a declarat conducătorul turneului, Craig Tiley, adăugând că aşteaptă să-l vadă din nou pe elveţian la Australian Open cu ocazia ediţiei din 2022.
Roger Federer şi-a reluat antrenamentele în noiembrie. Ce a spus despre retragere
La începutul lunii noiembrie, după reluarea antrenamentelor, Federer se arătase optimist în vederea participării sale la turneul de la Melbourne. "Sunt pe calea cea bună. Revin treptat, dar nu mă voi grăbi şi nu vreau să pun presiune pe mine. Voi participa la un turneu doar când voi fi 100% pregătit. În acest moment, se pare că voi putea reveni la Australian Open în ianuarie", a spus la momentul respectiv jucătorul elveţian, care a cucerit de şase ori trofeul în turneul de la Melbourne, ultima oară în 2018.
Întrebat de multe ori dacă se gândeşte la retragere, Federer a dezvăluit că va juca atât timp cât asta îi va face plăcere: "Mă gândesc de vreo cinci ani, dar cât timp îmi face plăcere şi e bine pentru noi toţi, voi continua".
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, va debuta pe 8 februarie, cu trei săptămâni mai târziu faţă de data prevăzută iniţial, din cauza măsurilor sanitare impuse de autorităţile din această ţară pentru evitarea răspândirii Covid-19, între care o perioadă de carantină de două săptămâni pentru participanţii la competiţie, după sosirea lor în Australia.
Etichete: roger federer , australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții