Video Reporterul american i-a transmis două cuvinte în limba română, iar Sorana Cîrstea a izbucnit imediat în râs
articol scris de Digi Sport29.03.2023, 23:16
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinalele turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari, după ce a învins-o pe Aryna Sabalenka (24 de ani), numărul doi mondial, cu 6-4, 6-4.
Episod amuzant după calificarea Soranei Cîrstea în semifinalele competiției de la Miami! Reporterul american a vorbit românește
Galerie Foto
Sorana Cîrstea (32 ani, 74 WTA) a obţinut o victorie spectaculoasă, poate cea mai importantă a carierei, după o oră şi 25 de minute, în urma căreia și-a asigurat un cec în valoare de 352.635 de dolari şi 390 de puncte WTA.
- Pentru româncă este a doua semifinală pe care o atinge la un turneu WTA 1.000, după ce în urmă cu zece ani (2013) ajungea în ultimul act al întrecerii de la Toronto.
În cadrul interviului de la finalul meciului, ”Sori” le-a mulțumit suporterilor români prezenți la Miami, dar și antrenorului său Thomas Johansson, care și-a pus amprenta pe jocul ei încă de la începutul colaborării, în septembrie 2022.
Reporterul de peste Ocean care a intervievat-o pe Cîrstea a încheiat într-o notă amuzantă și a încercat să vorbească în limba română, lucru care i-a provocat hohote de râs sportivei din țara noastră: ”În numele tuturor fanilor români: te iubesc!”, ultimele două cuvinte fiind spuse într-o română cu puternic accent american.
VIDEO Discursul Soranei Cîrstea de la finalul meciului cu Aryna Sabalenka
Sorana Cîrstea, parcurs perfect la WTA Miami
La Miami Open, Cîrstea nu a pierdut niciun set până acum, eliminându-le pe rând pe Fernanda Contreras Gomez (Mexic), Caroline Garcia (Franţa, numărul patru mondial), Karolina Muchova (Cehia), Marketa Vondrousova (Cehia) şi Aryna Sabalenka (Belarus, numărul doi mondial).
Pentru un loc în finală, Sorana se va lupta cu învingătoarea duelului dintre Ekaterina Alexandrova (28 de ani, 18 WTA) și Petra Kvitova (33 de ani, 12 WTA), programat joi, de la ora 02:00.
O prezență în ultimul act îi asigură Soranei Cîrstea încasări totale de 662.000 de dolari, iar marele trofeu vine la pachet cu un cec de 1.2 milioane de dolari.
- 7.778.860 de dolari a câștigat Sorana Cîrstea din tenis până la turneul de la Miami, potrivit site-ului WTA.
Etichete: sorana cirstea , semifinale wta miami , cirstea sabalenka , reporter miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții