Galerie Foto Replică furioasă a lui Nick Kyrgios, după ce Pat Cash a spus că "trișează, manipulează, abuzează"
articol scris de Digi Sport05.07.2022, 18:52
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Nick Kyrgios își continuă disputa de la distanță cu cei care l-au criticat în ultima vreme. Cunoscut drept un "bad boy" al tenisului, australianul de 27 de ani a dat o replică furioasă.
Replică furioasă a lui Nick Kyrgios, după ce Pat Cash a spus că "trișează, manipulează, abuzează"
"Fac ce vreau eu!", a exclamat Kyrgios, după ce a fost amendat de oficialii de la Wimbledon, dar și după ce a fost acuzat de legendarul Pat Cash că "trișează, manipulează, abuzează".
Kyrgios ar putea avea însă probleme mari dacă o ține tot așa, având în vedere că a ajuns deja la 3 probleme în 8 zile, la această ediție de Wimbledon.
Ultima sa abatere a fost faptul că a apărut pe terenul principal cu încălțăminte roșie, deși regulamentul prevede că toți jucătorii trebuie să poarte culoarea albă.
Încă incidentul care a surprins pe toată lumea a fost atunci când a scuipat în direcția unui spectator.
"Fac ce vreau! Eu nu sunt mai presus de lege, doar îmi place să port 'Jordan'-ii mei. Mâine o să port niște 'Triple White'. Ce se spune? Orice reclamă e publicitate pozitivă, nu?", a sus Kyrgios.
Galerie Foto
“Trișează, manipulează, abuzează” Nick Kyrgios, pus la zid la Wimbledon! Australianul s-a calificat în “sferturi”
Kyrgios a fost amendat și pentru un gest obscen.
În total, în 8 zile, australianul a fost amendat de 3 ori, cu suma totală de 11.500 de lire sterline (13.452 de euro).
“Nick Kyrgios a adus tenisul la cel mai josnic nivel pe care l-am văzut. Este un haos total, a fost norocos că a încheiat meciul cu Tsitsipas. Cineva trebuie să facă ceva! Este un circ absolut!
Kyrgios este nesportiv, trișează, manipulează, abuzează, are un comportament agresiv față de arbitri. Este un comportament care distrează? Da, posibil, dar a depășit orice limită.
Meciul cu Tsitsipas a fost fascinant pentru spectatori, dar pentru mine a fost prea mult. Cred că a scăpat de sub control”, a spus Pat Cash, citat de BBC.
Australianul Nick Kyrgios (27 de ani, locul 40 ATP), un personaj controversat în tenis, s-a calificat luni în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon și și-a egalat cea mai bună performanță într-un turneu de Grand Slam.
În “optimi” la Wimbledon, Nick Kyrgios l-a învins pe americanul Brandon Nakashima (20 de ani, locul 56 ATP) în cinci seturi, scor 4-6, 6-4, 7-6 (2), 3-6, 6-2.
Pentru a treia oară în carieră, australianul ajunge în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam, după Wimbledon 2014 și Australian Open 2015.
Etichete: wimbledon , nick kyrgios
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții