Sportiva care a mers în Australia cu o scutire precum cea a lui Djokovic a apucat deja să joace un meci. Ce se întâmplă cu ea
articol scris de Digi Sport07.01.2022, 14:12
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Autorităţile australiene i-au anulat viza de intrare jucătoarei de tenis Renata Voracova, care va trebui să se întoarcă în ţara sa, a anunţat vineri postul public de televiziune ABC, pe fondul polemicii generate de decizia de a-i revoca permisul de intrare sârbului Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP.
După Novak Djokovic, australienii i-au anulat viza și Renatei Voracova
Galerie Foto
O sursă din cadrul autorităţii de control la frontiere a confirmat această decizie pentru ABC, în ciuda faptului că jucătoarea se afla deja în "Ţara Cangurilor" şi jucase un meci de pregătire în vederea Australian Open, la Melbourne.
Voracova, care a fost reţinută joi, a fost transferată la acelaşi hotel din Melbourne în care se află şi Djokovic, rezervat solicitanţilor de azil.
Conform unei surse citate de ziarul The Age din Melbourne, jucătoarea cehă a intrat în Australia cu o scutire de vaccinare, pe motiv că a fost infectată cu Covid-19 în ultimele şase luni. Acesta a fost şi motivul invocat de Novak Djokovic.
Voracova ar fi fost informată că trebuie să părăsească rapid ţara. Se pare că sportiva ar fi intrat luna trecută în Australia cu o scutire de la vaccinare emisă de Tennis Australia, pentru că a contractat recent Covid-19 şi s-a vindecat. Deocamdată nu se ştie dacă Renata Voracova va face apel împotriva deciziei de revocare a vizei sale.
Renata Voracova a evoluat deja la Melbourne Summer Set 2
Renata Voracova a evoluat deja la Melbourne Summer Set 2, în proba de dublu, alături de poloneza Katarzyna Piter.
Cele două sportive au fost eliminate încă din primul tur de perechea formată din Lesley Pattinama Kerkhove și Arina Rodionova (Olanda/Australia).
Renata Voracova a fost reţinută joi de poliţia de frontieră şi a fost dusă la Park Hotel din Melbourne, unde se află şi Djokovic. Rămâne de văzut dacă sportiva din Cehia va contesta decizia sau va părăsi Australia.
Etichete: novak djokovic , australian open , covid-19 , renata voracova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții