Getty Images

Regulă introdusă în premieră la US Open. Djokovic: "Mă rugam să mă simt mai bine"

29.08.2018, 11:44
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Temperaturile de peste 35 de grade Celsius şi umiditatea accentuată au perturbat meciurile de marţi de la US Open, ultimul turneu de tenis de Grand Slam al anului.

Marţi, abandonurile au înflorit pe terenurile newyorkeze de la Flushing Meadows, începând cu argentinianul Leonardo Mayer şi continuând cu lituanianul Ricardas Berankis şi italianul Stefano Travaglia, victima unor crampe musculare. Lista a fost completată apoi de rusul Mihail Iujnîi şi sârbul Filip Krajinovic. Şi românul Marius Copil a abandonat, din cauza unor probleme medicale, în setul al treilea al meciului cu croatul Marin Cilic.

"Condiţiile extreme" i-au determinat pe organizatori să acorde "zece minute de pauză între al treilea şi al patrulea set" la simplu masculin, o regulă introdusă în premieră la US Open şi care va fi prelungită "de la o zi la alta".

Sârbul Novak Djokovic, care a trecut în primul set de ungurul Marton Fucsovics (6-3, 3-6, 6-4, 6-0), a avut şi el de înfruntat căldura şi umiditatea excesivă. "La finalul setului trei, eu m-am simţit mai bine, am lovit mai bine mingea. Înainte, eram pe modul supravieţuire. Mă rugam să mă simt mai bine", a recunoscut Djokovic, care a precizat că a folosit gheaţă din plin, ca şi adversarul său, în cele zece minute de pauză acordate celor doi jucători.

Etichete: us open 2018 , temepraturi us open 2018 , abandonuri us open 2018 , vreme us open 2018


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

FABULOS!!!! Simona e în FINALĂ la Australian Open, după un meci epic cu Kerber

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”