Record în România, la meciul de Fed Cup contra Canadei
10.02.2018, 21:26Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
În prima zi a întâlnirii de Fed Cup dintre România şi Canada au asistat 8.600 de spectatori, recordul anterior, de 7.227 de spectatori, înregistrat în 2016, tot la feminin, în disputele cu Cehia şi Germania, fiind doborât.
Acest record îl depășește pe cel din 2016, când România s-a luptat tot în Fed Cup cu Cehia și Germania. Atunci, capacitatea arenei era de 7.227, iar biletele au fost epuizate.
Între timp, capacitatea a fost extinsă la 9.600 de locuri, cu ocazia Eurobasket2017, iar la meciul România – Ungaria au fost vândute toate tichetele, fiind astfel stabilit recordul de asistenţă la o competiţie sportivă indoor în ţara noastră.
Duminică, de la ora 12,00, în al treilea meci al întâlnirii România - Canada, Irina Begu (37 WTA) o va întâlni pe cea mai bine clasată jucătoare a echipei oaspete, Carol Zhao, numărul 138 mondial. Acest meci va fi urmat apoi de întâlnirea dintre Sorana Cîrstea (38 WTA) şi Bianca Andreescu (173 WTA). În partida de dublu se vor înfrunta cuplurile Ana Bogdan/Raluca Olaru şi Katherina Sebov/Gabriela Dabrowski, dar, în funcţie de rezultat, se pot opera modificări în componenţa perechilor.
România are două victorii în tot atâtea meciuri cu Canada. Echipa noastră a învins Canada cu scorul de 3-2, la Montreal, în aprilie 2015, graţie acestei victorii promovând în Grupa Mondială. România mai are o victorie în faţa Canadei, în 1983, la Zurich, 3-0 în primul tur al Grupei Mondiale.
Etichete: cluj , begu , fed cup , sala polivalenta , record romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții