Foto ”Rebela” Ostapenko și-a lovit partenera de dublu pe teren! Cum a reacționat Kichenok
articol scris de Digi Sport06.09.2022, 22:23
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Jelena Ostapenko (25 de ani, 16 WTA) a avut o prestație sub așteptări la US Open 2022. A fost eliminată în primul tur în proba de simplu, iar la dublu, alături de Lyudmyla Kichenok, a părăsit competiția în optimi.
După ce a fost amendată pentru că a înjurat în timpul meciului pierdut în fața chinezoaicei Qinwen Zheng (19 ani, 39 WTA), scor 3-6, 6-3, 4-6, în primul tur la simplu, Jelena Ostapenko a fost în prim-plan și în proba de dublu.
Jelena Ostapenko a servit direct în spatele Lyudmylei Kichenok
Galerie Foto
În optimi, perechea Ostapenko/Kichenok, a patra favorită a turneului, a fost învinsă de cuplul francez Garcia/Mladenovic, 6-4, 6-2, în optimile de finală.
În debutul setului secund, la scorul de 1-0 pentru adversare, Ostapenko a servit direct în spatele partenerei sale, aflate în preajma fileului. Având în vedere forța cu care obișnuiește letona să servească, lovitura a fost una destul de puternică.
Kichenok a acuzat preț de câteva secunde o durere, apoi a zâmbit larg și meciul a continuat. Cu toate acestea, din acel moment ucraineanca și letona au mai câștigat doar două game-uri și au fost eliminate din competiție.
Jelena Ostapenko a fost ținta criticilor la New York pentru vestimentația aleasă. Mulți urmăritori ai tenisului au catalogat echipamentul letonei drept ”cel mai urât din istorie”.
Etichete: us open , jelena ostapenko , ostapenko us open , ostapenko kichenok
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții