Reacție superbă a presei din Grecia după ce Simona Halep a părăsit Kremlin Cup: "O atletă de renume"
articol scris de Digi Sport22.10.2021, 19:41
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Simona Halep (30 de ani, 19 WTA) a fost învinsă de Maria Sakkari (26 de ani, 7 WTA), scor 4-6, 4-6, în sferturi la Kremlin Cup.
Presa din Grecia a lăudat prestația celor două jucătoare după primul duel direct.
Jurnaliștii greci nu au trecut cu vederea modul în care a luptat Halep: "Fostul număr 1 mondial nu a reușit să o oprească pe Maria Sakkari din drumul spre trofeul de la Kremlin Cup. Sakkari se va duela acum cu Ekaterina Alexandrova, în semifinale. Pentru Sakkari a fost primul meci din carieră contra Simonei Halep, o atletă de renume, care are în palmares titluri la Roland Garros și Wimbledon.
Sakkari a suferit mult, dar a găsit loviturile potrivite în momentele decisive. Experimentata Halep a fost aproape să revină în setul secund, când a dus scorul de la 5-1 la 5-4, dar Sakkari s-a impus în cele din urmă", notează jurnaliștii de la Amna.
Reacție superbă a presei din Grecia după ce Simona Halep a părăsit Kremlin Cup
Site-ul Jennys World a scris: "Maria Sakkari a învins-o în două seturi pe Simona Halep, la primul meci direct dintre cele două jucătoare. Sakkari a avut o prestație impresionantă și va juca mai departe în semifinale.
Sakkari a câștigat punctele cruciale, dar Halep a refuzat să cedeze prea ușor. Românca a revenit de la 5-1 la 5-4 și a sperat că poate întoarce soarta partidei. În final, Sakkari și-a adjudecat a treia minge de meci, după ce a pus multă presiune pe Halep, iar cronometrul s-a oprit după o oră și 44 de minute".
VIDEO Rezumatul meciului Halep - Sakkari
Simona Halep s-a oprit în sferturi la Kremlin Cup. Românca a fost învinsă de Maria Sakkari după un meci superb. Halep - Sakkari a fost 4-6, 4-6, însă românca a fost aproape de o revenire de senzație.
În setul secund, Halep a fost condusă cu 5-1, dar a salvat două mingi de meci și a dus scorul până la 5-4. Sakkari a forțat însă în momentul ideal, iar Halep nu a putut salva și a treia minge de meci.
Simona Halep a fost campioană în 2013 la turneul de la Moscova.
Etichete: wta , simona halep , kremlin cup , maria sakkari , simona halep maria sakkari , halep sakkari moscova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții