Reacția Simonei Halep după ce a aflat că Serena Williams e a doua favorită a turneului de la Madrid
29.03.2018, 13:26La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Serena Williams se află pe locul 491 în clasamentul WTA, în acest moment, însă va fi cap de serie 2 la turneul WTA de la Madrid, organizat de Ion Țiriac, fiind practic a doua favorită, după Simona Halep.
În ultima vreme, mai multe nume importante din tenis, printre care Simona Halep și antrenorul ei, Darren Cahill, au susținut că jucătoarele care revin în circuit după ce devin mame ar trebui să beneficieze de "clasamentul protejat": "Serena, la fel ca toate jucatoarele care au născut, trebuie protejată de WTA, trebuie să aibă clasamentul protejat. Femeile nu ar trebui să fie pedepsite pentru că nasc și nu ar trebui să o ia de la zero".
După ultimele insistențe, forul mondial a hotărât să le asculte părerile. Astfel, americanca de 36 de ani va avea același statut ca înainte de a-și întrerupe activitatea pentru a intra în concediu matern.
"Nu știam despre treaba asta. Cred că a contat totul și cred că toată lumea a spus acest lucru. Da, e normal", a spus Simona Halep.
Nu doar Serena Williams va beneficia de această regulă, ci și Victoria Azarenka. Bielorusa va începe turneul pe zgură de la Madrid din postura de cap de serie numărul 8.
Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu vor participa şi ele la turneul de la Madrid.
Competiția patronată de Ion Țiriac are premii totale de 12,4 milioane de euro, cu 14% mai mult faţă de anul trecut. Atât la feminin, cât și la masculin, premiile for fi egale, câte 6,2 milioane de euro.
Turneul WTA de la Madrid, pe care Simona Halep l-a câștigat în 2014, 2016 și 2017, se va desfășura în perioada 4-14 mai și va fi transmis în direct la Digi Sport.
Etichete: serena williams , simona halep , halep , tenis digisport , tenis halep , serena , wta madrid , halep madrid , serena madrid , williams madrid , capi de serie madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții