Reacția savuroasă a lui Ilie Năstase, după ce Jannick Sinner a fost prins dopat
articol scris de Digi Sport21.08.2024, 13:50
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Italianul Jannik Sinner (23 de ani), numărul unu mondial al tenisului masculin, a fost depistat pozitiv la două controale antidoping, în luna martie a anului 2024.
Sportivul a fost găsit nevinovat de comiterea oricărei greşeli sau neglijenţe de un tribunal independent, potrivit anunțului făcut de Autoritatea Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA).
Reacția lui Ilie Năstase, după ce Jannick Sinner a fost prins dopat: ”Pe timpul nostru ne dădeau doar o bere”
Un tribunal independent a acceptat explicaţia lui Jannick Sinner conform căreia contaminarea cu o substanţă interzisă, clostebol, un agent anabolizant, a avut loc atunci când un membru al echipei sale a aplicat un spray fără prescripţie medicală pentru a trata o rană uşoară la începutul acestui an, a indicat ITIA într-un comunicat.
Ilie Năstase (78 de ani) a rămas surprins de vestea legată de sportivul italian și a făcut o trimitere la perioada când ”Nasty” activa în circuitul profesionist. Năstase a subliniat într-o notă amuzantă faptul că sportivii ”de pe timpul său” nu recurgeau la doping.
”Pe timpul nostru, nu ne dopam, ne dădeau o bere. Nu știu de ce iau sportivii treburile astea. N-ai nevoie de așa ceva, dacă ești tânăr, cum e el (n.r. Jannick Sinner), la 23 de ani”, a spus Ilie Năsate, potrivit ProSport.
Lumea tenisului, revoltată de decizia luată de ITIA în cazul lui Jannik Sinner
Nick Kyrgios a criticat decizia ITIA pe reţeaua X: "Ridicol, indiferent dacă este accidental sau nu. Eşti testat de două ori cu o substanţă interzisă (steroid)... ar trebui să fii suspendat doi ani. Performanţa ta a fost îmbunătăţită"
La rândul său, Denis Shapovalov a reacţionat: "Nu îmi pot imagina ce simt acum ceilalţi jucători suspendaţi pentru o contaminare cu substanţe interzise".
Francezul Lucas Pouille s-a întrebat "Cum stau lucrurile cu jucătorii care au fost suspendaţi pentru că au lipsit de trei ori la un control antidoping şi nu au fost niciodată testaţi pozitiv?"
"Poate ar trebui să nu ne mai luaţi de proşti", a mai postat Lucas Pouille, fost număr 10 mondial şi semifinalist de Grand Slam.
"Indiferent dacă Sinner se dopează sau nu, nu este corect. Mulţi jucători trec prin acelaşi lucru şi trebuie să aştepte luni, chiar ANI, pentru ca nevinovăţia lor să fie declarată. Nu este o imagine bună", a scris britanicul Liam Broady, aflat în prezent pe locul 287 în lume.
"Hei, ATP, WTA, ITF, tot ce cerem (jucători, antrenori) este egalitate şi transparenţă. Nimic mai mult, nimic mai puţin", a scris Petar Popovic, actualul antrenor al francezului Corentin Moutet.
- Decizia ITIA este susceptibilă de apel la Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) şi la Agenţia Italiană Antidoping (NADO Italia).
Etichete: ilie nastase , jannick sinner , jannick sinner dopaj , reactie ilie nastase
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții