Ion Țiriac nu este în cele mai bune relații cu Serena Williams

Reacția oficialilor turneului lui Ion Țiriac, după ce Serena Williams a refuzat să participe la ediția din acest an

11.05.2019, 17:32
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Serena Williams a decis să se retragă de la turneul de la Madrid, patronat de Ion Țiriac, pe fondul unor schimburi de replici acide cu omul de afaceri. Președintele turneului patronat de Ion Țiriac, Feliciano Lopez, a vorbit despre absența Serenei Williams și de la ediția din acest an de la turneul de la Madrid. 

"Serena nu a jucat, dar tabloul feminin mi se pare la un nivel incredibil, așa cum aștepta toată lumea. Practic, am avut cele mai bune jucătoare din lume. Am fi fost încântați să o avem pe Serena, dar, sincer să fiu, avem un grup incredibil de jucătoare prezente la Madrid. Este admirabil!", a spus Lopez într-o conferință de presă.

Serena Williams și Ion Țiriac, replici acide în presă

Serena Williams a fost enervată la culme de afirmațiile făcute de Ion Țiriac înaintea ediției de anul trecut a turneului de la Madrid. Ca atare, atunci s-a retras, invocând că are febră, iar în acest an a decis să nu se înscrie la întrecerea patronată de miliardarul român.

"Cu tot respectul, [Serena Williams] are 36 de ani și 90 de kilograme. Mi-aș dori ca tenisul feminin să aibă alte opțiuni", a fost declarația lui Ion Țiriac, pentru Sport Bild, care nu i-a picat bine fostului număr 1 WTA.

Afirmația lui Ion Țiriac nu a rămas fără ecou. Serena Williams i-a dat replica, înainte de a se retrage de la turneul de la Madrid, unde se afla pe tabloul principal.

"Mereu spun că oamenii au dreptul la o opinie. În mod cert, tenisul feminin înseamnă mai mult decât mine. Mult mai mult, dar voi discuta cu el, credeți-mă, voi discuta cu el. Este un comentariu ignorant și sexist, poate că este un bărbat ignorant", a spus Williams, pentru New York Times.

Etichete: ion tiriac , serena williams , turneul de la madrid


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Ilie Năstase a dezvăluit decizia lui Ion Țiriac, după ce italienii au anunțat că va băga bani la Genoa cu Dan Șucu

Locul pe care îl ocupă Dan Șucu în top-ul celor mai bogați români: distanță de miliarde de euro față de lider

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”