Reacţia directorului turneului de la Moscova, după retragerea Simonei Halep
16.10.2018, 20:36Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Simona Halep a decis, marţi, să se retragă de la turneul de la Moscova. Numărul 1 WTA nu a scăpat de problemele la spate, cauzate de hernia de disc care i-a fost descoperită de curând, şi a decis să se retragă de la turneul de la Moscova, unde era principala favorită.
"Mi-am dorit cu adevărat să joc aici, la Moscova, dar, din păcate, am în continuare dureri la spate şi nu vreau să-mi asum riscuri care nu sunt necesare", a explicat Simona Halep. O a doua reacţie a venit şi din partea directorului turneului Kremlin Cup de la Moscova, Alexei Seliavenko.
"Ne doare această veste, dar Simona a fost complet sinceră cu noi. Era clar că avea probleme cu spatele încă de la finalul sezonului american. Simona a făcut însă totul pentru a juca. A început să se antreneze, dar riscul de a-și agrava accidentarea era atât de mare încât nu merită să participe. Cred că a petrecut câteva zile foarte plăcute aici și pleacă cu cele mai pozitive impresii despre Moscova. Cred că ne-am întărit relațiile în această perioada. A avut câteva zile foarte bune aici la Moscova, iar ea este o persoană foarte pozitivă și deschisă. Avem doar sentimente de mulțumire față de ea pentru că, în orice caz, prezența ei aici a fost un plus. Da, din păcate nu a fost capabilă să joace, dar atmosfera de aici, străzile din Moscova, magazinele din Moscova și oamenii au ajutat-o", a spus Alexei Seliavenko într-o conferinţă de presă.
Turneul de la Moscova va fi în direct pe Digi Sport 2, în perioada 15-20 octombrie.
De asemenea, Turneul Campioanelor, acolo unde Simona Halep va face tot posibilul să participe, va fi găzduit de Singapore, în perioada 21-28 octombrie, turneu transmis ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații de internet ai RCS-RDS.
Etichete: simona halep , simona halep s-a retras de la moscova , director turneu moscova , reactie director turneu moscova , alexei seliavenko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții