Reacția celor de la WTA, după ce Sorana Cîrstea a învins-o pe Aryna Sabalenka: ”A renăscut la acest turneu”
articol scris de Digi Sport29.03.2023, 22:19
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sorana Cîrstea (32 de ani, 74 WTA) a reușit să se califice în semifinalele turneului de la Miami, după ce a învins-o pe Aryna Sabalenka (24 de ani, 2 WTA), scor 6-4, 6-4.
În penultimul act de la Florida, jucătoarea de tenis din România va juca contra câștigătoarei duelului dintre Ekaterina Alexandrova (28 de ani, 18 WTA) și Petra Kvitova (33 de ani, 12 WTA), programat joi, de la ora 02:00.
WTA, reacție după ce Cîrstea s-a calificat în semifinalele de la Miami
Printre primele reacții la victoria colosală a Soranei Cîrstea a fost a celor de la WTA.
Site-ul oficial a ținut să scoată în evidență faptul că românca a învins pentru prima dată în carieră o sportivă din top doi mondial, dar și faptul că aceasta va juca pentru prima dată în 10 ani o semifinală de turneu WTA 1000.
”Pentru prima dată în ultimii 10 ani, Sorana Cîrstea va juca în semifinalele unui turneu WTA 1000, după ce românca a învins-o pe Aryna Sabalenka în sferturile de finală de la Miami Open.
În prima lor întâlnire din carieră, Cîrstea a învins-o pe Sabalenka cu 6-4, 6-4, pentru a trece în penultimul act al unui turneu WTA 1000 pentru prima dată de la meciul cu Serena Williams de la Toronto, în 2013.
Cîrstea a renăscut la acest turneu, deoarece nu a pierdut vreun set în cele cinci victorii. Ea a învins-o săptămâna aceasta, de asemenea, pe capul de serie numărul 5, Caroline Garcia, după ce a învins-o și la Indian Wells, dar și pe fostele jucătoare din Top 20 Karolina Muchova și Marketa Vondrousova.
Victoria în de 85 de minute cu Sabalenka a fost prima ei victorie contra unei jucătoare clasate în Top 2 în clasamentul WTA”, au notat cei de la WTA.
Rezultatele Soranei Cîrstea din 2023
Sorana Cîrstea a început sezonul la Adelaide, unde a participat la două competiții. În primul turneu, românca a fost învinsă de Ons Jabeur în turul doi, în timp ce la a doua competiție a trecut de calificări, dar a cedat la Beatriz Haddad-Maia în runda inaugurală.
A urmat participarea la Australian Open, încheiată rapid, în primul tur, din cauza eșecului în fața Yuliei Putintseva. Sorana Cîrstea a părăsit în primul tur și următoarele două competiții, de la Abu Dhabi, învinsă de Marta Kostyuk, și Doha, unde a pierdut la Jill Teichmann.
După Dubai, Sorana Cîrstea a mers la Doha, unde s-a oprit în turul doi, din cauza înfrângerii la Karolina Muchova, iar apoi a urmat deplasarea în Statele Unite ale Americii, unde forma româncei este cu totul alta.
La Indian Wells, Sorana Cîrstea s-a oprit în sferturile de finală, unde a fost învinsă de liderul mondial Iga Swiatek, iar acum joacă la Miami, unde a ajuns în semifinale.
Etichete: wta , sorana cirstea , wta miami , aryna sabalenka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții