Rafael Nadal, felicitat de Real Madrid pentru succesul de la Paris. Mesajul transmis de ”galactici”
articol scris de Digi Sport06.06.2022, 12:39
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rafael Nadal (36 de ani, 4 ATP) a câștigat pentru a 14-a oară în carieră turneul de la Roland Garros, după ce s-a impus în finala de la Paris împotriva norvegianului Casper Ruud (23 de ani, 6 ATP), scor 6-3, 6-3, 6-0.
În urma succesului de la Paris, Rafael Nadal a ajuns la 22 de titluri de Grand Slam în carieră, urmat de Novak Djokovic (35 de ani, lider ATP) și Roger Federer (40 de ani, 50 ATP) cu câte 20.
Galerie Foto
Rafael Nadal a fost felicitat de Real Madrid pentru câștigarea titlului de la Roland Garros
Cunoscut ca un mare fan al grupării de pe Santiago Bernabeu, Rafael Nadal a fost felicitat de Real Madrid pentru succesul de la Paris. În anul 2022 atât Real Madrid, cât și Rafael Nadal au triumfat în capitala Franței. Formația antrenată de Carlo Ancelotti (62 de ani) și-a trecut, de asemenea, în palmares, cel de-al 14-lea trofeu UEFA Champions League, după 1-0 în finala cu Liverpool de pe Stade de France.
”Felicitări pentru o bornă istorică, Rafael Nadal. Este o onoare să avem un suporter atât de important și cel mai bun jucător din istorie. Felicitări pentru al 22-lea trofeu de Grand Slam și al 14-lea la Roland Garros, fără îndoială un număr magic în 2022”, a transmis Real Madrid, pe Twitter.
Rafael Nadal nu se gândește la retragere: ”Voi continua să lupt pentru a fi aici”
Spaniolul spune că nu se gândea că la 36 de ani va mai juca o finală de Grand Slam la Paris și anunță că nu are de gând să se retragă din tenis, în ciuda problemelor de sănătate cu care se confruntă în prezent.
”Înainte de toate, Casper, e o plăcere să joc o finală cu tine la Roland Garros. Joci foarte bine, vreau să te felicit pentru tot ce fați în cariera ta. Ai făcut un pas în față acum, mă bucur pentru tine și îți urez mult succes în viitor. Trebuie să continui cu echipa mea, cu familia mea, cu toți cei din lojă. Vă mulțumesc foarte mult pentru tot ce ați făcut în toți acești ani. Fără voi, nimic nu ar fi fost posibil. Dacă nu aveam sprijinul vostru cu toate aceste probleme cu accidentările, m-aș fi retras de mult. Vă mulțumesc
E foarte greu să descriu sentimentele care mă încearcă acum. Nu m-am gândit vreodată că voi ajunge aici la 36 de ani. Nu am crezut că pot juca iar o finală la acest nivel, e o energie deosebită care îmi dă putere să continui. E incredibil să concurez aici, să am parte de această susținere și vreau să vă mulțumesc încă o dată tuturor. Nu știu ce se poate întâmpla în viitor, dar voi continua să lupt pentru a fi aici de cât mai multe ori”, a spus Rafael Nadal, potrivit Eurosport.
Etichete: real madrid , atp , rafael nadal , roland garros
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții