Rafa Nadal şi Novak Djokovic cuceresc Principatul! Cine a reuşit mingea zilei la Monte Carlo
18.04.2019, 20:22Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Rafael Nadal s-a calificat fără emoţii în sferturile de finală ale turneului de la Monte Carlo. Spaniolul care a triumfat de 11 ori în Principat l-a învins pe Dimitrov cu 6-4, 6-1, chiar dacă bulgarul a reușit lovitura meciului. Nadal a ajuns la 70 de victorii, dintre care 17 la rînd, la Monte Carlo unde speră să câștige al 4-lea titlu consecutiv. Rafa va lupta pentru un loc în semifinale cu argentinianul Guido Pella.
"Sunt fericit de nivelul la care joc, am întâlnit nişte adversari dificili până acum. Au fost primele meciuri după accidentare, dar m-am descurcat şi am debutat cu bine în sezonul pe zgură", a declarat Nadal după meci.
Novak Djokovic, calificare lejeră în sferturi
Novak Djokovic a avut o misiune uşoară în faţa americanului Taylor Fritz. Liderul mondial a avut nevoie de o oră şi zece minute ca să se impună cu 6-3, 6-0. A fost succesul cu numărul 850 al sârbului în circuitul ATP. În sferturi, Djokovic, care încearcă să cucerească a treia coroană la turneul din Principat, îl va înfrunta pe Daniil Medvedev, pe care l-a învins de fiecare dată în cele 3 dueluri anterioare. Rusul a trecut în trei seturi, 6-2, 1-6, 6-4, de grecul Stefanos Tsitsipas.
Una din surprizele zilei îi aparţine lui Fabio Fognini. Italianul l-a învins cu 7-6, 6-1 pe al treilea jucător al lumii, Alex Zverev, şi a ajuns în sferturi.
Video cu rezumatul zilei la Monte Carlo:
Un alt rezultat neaşteptat a fost reuşit de Dusan Lajovic. Sărbul a ajuns în a doua semifinală de Masters din carieră după ce l-a eliminat pe al patrulea favorit, Dominic Thiem, cu 6-3, 6-3. Lajovic a avut nevoie de o oră şi 32 de minute pentru a parafa victoria în faţa austriacului câştigător la Indian Wells, iar la final a oferit un autograf după moda lansată de Nick Kyrgios şi preluată apoi de Grigor Dimitrov.
Etichete: novak djokovic , rafa nadal , atp monte carlo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții