George Cosac / Foto: Sport Pictures

Procesul în care a fost implicată FRT a lăsat urme adânci. Câți bani susține George Cosac că a pierdut federația

12.06.2020, 08:48
  • SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că în cei trei ani de procese, în care a fost contestată conducerea, Federaţia Română de Tenis a pierdut 4-5 milioane de euro din finanţările de la Ministerului Tineretului şi Sportului, bani care ar fi fost investiţi în dezvoltarea acestei discipline.

George Cosac: "FRT a pierdut între 4 și 5 milioane de euro"

"Sigur, este o decizie bună, prin care Federaţia Română de Tenis îşi reintră în drepturi, o decizie prin care angajaţii federaţiei, cu excepţia conducerii, preşedinte şi vicepreşedinţii care nu sunt remuneraţi, îşi vor primi drepturile salariale de la Ministerul Tineretului şi Sportului. Pentru că până acum au fost plătiţi din sponsorizări şi din fondurile proprii.

Este vorba despre copiii din loturile naţionale, despre toate competiţiile care vor primi o altfel de finanţare. Una peste alta, de trei ani de când suntem în procese, Federaţia Română de Tenis a pierdut între 4 şi 5 milioane de euro, bani care ar fi mers în proiecte de dezvoltare, în susţinerea jucătorilor de tenis.

Din păcate noi am avut un club care ne-a ţinut în procese în ultimii 3 ani pe o eroare birocratică. De ce spun asta, pentru că problema aceasta este din anul 2001 când s-au reorganizat federaţiile, iar în situaţia aceasta au fost 21 de federaţii, dintre cele mai importante din ţară.

Toţi au avut Adunări Generale şi au ajuns la concluzia că pentru binele respectivei discipline sportive normal este să fie înscrişi toţi (n.r. - membrii), mai puţin la tenis unde persoane cu interese strict personale au ţinut în procese Federaţia Română de Tenis", a declarat Cosac pentru AGERPRES.

George Cosac: "Sper ca ministerul să aibă bani"

Întrebat dacă federaţia va solicita finanţare de la MTS din acest an, Cosac a spus: "Vă daţi seama că noi încercăm să recuperăm cât de mult se poate, dar rămâne de văzut legal ce se poate da. Mai mult ca sigur finanţarea se va face pe următoarele proiecte şi competiţii.

Puţin probabil că vom putea primi ceva retroactiv. Măcar pe următoarele 6 luni din an. Din ceea ce ştiu eu, finanţarea e destul de scăzută la ora actuală vizavi de federaţii.

Sper ca ministerul să aibă bani şi pentru proiectele federaţiei de tenis şi să fi prins în buget, pentru că bugetul s-a făcut la începutul anului, perioadă în care Federaţia Română de Tenis nu a fost acceptată. Sperăm să intrăm într-o normalitate".

Conducerea FRT a fost recunoscută în instanță

Conducerea Federaţiei Române de Tenis a fost recunoscută în instanţă după ce a câştigat la Curtea de Apel procesul intentat de reprezentantul clubului Pamira Sibiu, Marius Vecerdea, prin care contesta alegerea lui Ion Ţiriac la preşedinţia FRT.

Conform reglementărilor Legii Sportului, Federaţia Română de Tenis va putea astfel beneficia de finanţare de la bugetul de stat prin fonduri alocate de Ministerul Tineretului şi Sportului.

Al treilea an în care FRT nu primește finanțare 

Acesta este al treilea an în care Federaţia Română de Tenis nu primeşte finanţare de la bugetul de stat din cauza problemelor juridice.

"Prin hotărârea definitivă pronunţată astăzi, 11.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondate toate apelurile formulate de asociaţiile Tenis Club Pamira, Tenis Club Olimp şi Triumf 2000 împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti prin care s-a dispus înscrierea noii componenţe a organelor de conducere ale Federaţiei Române de Tenis, votată prin hotărârea Adunării Generale de Alegeri din 19.06.2019.

În consecinţă, înscrierea noii componenţe a organelor de conducere a fost confirmată cu titlu definitiv de instanţele de judecată. Comitetul Director al FRT este compus din Ioan Ţiriac - Preşedinte, George Cosac, Răzvan Itu, Alina Cercel-Tecşor şi Adrian Marcu - Vicepreşedinţi", se arată într-un comunicat de presă al FRT remis AGERPRES.

Ion Ţiriac a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Tenis la data de 19 iunie, contracandidatul său, Marius Vecerdea, reprezentant al clubului Pamira din Sibiu, anunţând la finalul Adunării Generale că va contesta alegerile în instanţă.

AGERPRES

Etichete: ion tiriac , ilie nastase , george cosac , frt


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este familiarizată cu viziunile candidatului Georgescu” și nu poate face comentarii, transmite presa de la Moscova. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Cine este și cu ce se ocupă Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: "Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător!"

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Au apărut imaginile: ce a făcut căpitanul lui Tottenham, după ce l-a văzut pe Radu Drăgușin la finalul meciului cu City

Andrei Rațiu semnează pentru 12.000.000€: spaniolii anunță mutarea! Clubul la care e așteptat

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Cristi Balaj nu i-a iertat pe cei de la FCSB și pe arbitrul VAR: ”Păi, ce, noi suntem mai proști?”

Exclusiv Lansat de FCSB, e la un pas de naționala României. ”Își dorește foarte mult”

Ce le-a spus Radu Drăgușin celor de la Tottenham, după ce a reușit să îl anihileze complet pe Haaland

Live Video&Text FC Botoșani - Poli Iași 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Ieșenii au lovit bara!

Citeşte şi

Ilie Năstase, răspuns tranșant când a fost întrebat despre Călin Georgescu! ”A dat” în Klaus Iohannis

Apariția surprinzătoare a lui Ion Țiriac: ce scria pe șapca miliardarului! Val de reacții: ”Îngrozitor”

PEROZGabriel Cotabiță, iubire intensă cu a doua lui soție. Mai tânără cu 27 de ani, Alina i-a fost aproape după infarctul și coma din 2015

FILM NOWJosh Brolin, la un pas de bătaie cu Denzel Washington, pe platourile de la American Gangster: "Ce nebunie!"

"Război" între Victor Becali și Marius Șumudică pe tema transferului lui Andrei Borza: "Să spună ce vrea el!" citeşte ştirea pe Prosport.ro

Kylian Mbappe a vorbit în premieră despre problemele sale: „Mi-a făcut bine”. Prima reacție a francezului după ce a fost lăsat acasă de două ori de selecționer citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Rihanna, model de lenjerie intimă. Cele mai noi imagini cu posesoarea unei averi de peste 1 miliard de dolari fac furori pe internet

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Rihanna, model de lenjerie intimă. Cele mai noi imagini cu posesoarea unei averi de peste 1 miliard de dolari fac furori pe internet

Digi World

Metoda scandinavă care promite un somn bun. Ce să schimbi dacă împarți patul cu cineva

Digi Animal World

Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale