Primul meci din istorie dintre Federer şi Serena Williams tocmai s-a încheiat. "Tipul ăsta e grozav, cel mai bun din toate timpurile"
01.01.2019, 16:38SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Duelul legendelor din sportul alb, Roger Federer vs Serena Williams, s-a încheiat cu victoria maestrului elveţian. Perechea Federer/Bencic s-a impus în meciul de dublu mixt din Cupa Hopman, scor 4-2, 4-3, în faţa dublului Serena Williams/Tiafoe.
Pentru prima oară în istorie cei mai titraţi jucători de tenis la masculin şi feminin au fost faţă în faţă într-o dispută directă. S-a întâmplat azi, la Perth, iar câştig de cauză a avut Federer.
Împreună cu a sa compatrioată, Belinda Bencic, "Swiss Maestro" s-a impus în faţa perechii din SUA formată din Serena şi talentatul Frances Tiafoe.
Graţie victoriei, Elveţia s-a impus cu 2-1 la general în disputa cu SUA. După ce Serena o învinsese pe Bencic, 4-6, 6-4, 6-3, Federer nu a avut emoţii cu Tiafoe, scor 6-4, 6-1. A fost nevoie de meciul decisiv, de dublu mixt, pentru a se stabili învingătoare.
"Tipul ăsta e grozav! E cel mai mare din toate timpurile", a spus cu zâmbetul pe buze Serena, după ce a fost învinsă de Federer.
În vârstă de 37 de ani, Federer şi Serena au împreună 43 de titluri de Grand Slam.
Etichete: serena williams , federer serena , serena williams roger federer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții