Prima surpriză de pe tabloul feminin: Petra Kvitova, OUT încă din primul tur de la Wimbledon
articol scris de Digi Sport29.06.2021, 11:20
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sloane Stephens a învins-o pe Petra Kvitova, a zecea favorită, cu 6-3, 6-4, în prima rundă a turneului de Grand Slam de la Wimbledon.
Wimbledon 2021 | Petra Kvitova, OUT din primul tur
Campioana de la US Open din 2017, care acum a ajuns pe locul 73 în lume, avea 2-1 în duelurile sale cu Kvitova, dublă câştigătoare a trofeului Venus Rosewater (2011 şi 2014), dat toate cele trei meciuri anterioare avuseseră loc pe hard.
Stephens (28 ani), fostă numărul trei mondial, a reuşit două break-uri în primul set, iar în actul secund a făcut un break crucial în ghemul şapte, fructificând apoi prima sa minge de meci, cu un winner. În turul al doilea, Stephens o va înfrunta pe conaţionala Kristie Ahn (lucky loser), pe care Monica Niculescu a învins-o în ultimul tur al calificărilor.
În prima zi a turneului de la All England Club au mai pierdut rusoaicele Veronika Kudermetova (cap de serie numărul 29) şi Svetlana Kuznetsova, germanca Laura Siegemund sau Kristina Mladenovic (Franţa).
Wimbledon 2021 | Rezultatele din primul tur, de la feminin
Kristie Ahn (SUA) - Heather Watson (Marea Britanie) 2-6, 7-6 (7/3), 8-6
Sloane Stephens (SUA) - Petra Kvitova (Cehia/N.10) 6-3, 6-4
Lauren Davis (SUA) - Jodie Burrage (Marea Britanie) 6-2, 6-1
Madison Keys (SUA/N.23) - Katie Swan (Marea Britanie) 6-3, 6-4
Viktorija Golubic (Elveţia) - Veronika Kudermetova (Rusia/N.29) 3-6, 6-1, 11-9
Danielle Collins (SUA) - Polona Hercog (Slovenia) 4-6, 6-3, 6-2
Sofia Kenin (SUA/N.4) - Xinyu Wang (China) 6-4, 6-2
Iga Swiatek (Polonia/N.7) - Su-Wei Hsieh (Taiwan) 6-4, 6-4
Irina Begu (România) - Katie Volynets (SUA) 6-4, 7-5
Lesley Kerkhove (Olanda) - Svetlana Kuznetsova (Rusia) 6-3, 6-3
Garbine Muguruza (Spania/N.11) - Fiona Ferro (Franţa) 6-0, 6-1
Elena Rybakina (Kazahstan/N.18) - Kristina Mladenovic (Franţa) 6-4, 6-0
Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.32) - Laura Siegemund (Germania) 6-1, 6-3
Maria Camila Osorio (Columbia) - Ana Kalinskaia (Rusia) 1-6, 6-0, 6-4
Katie Boulter (Marea Britanie) - Danielle Lao (SUA) 6-7 (6/8), 6-3, 6-4
Aryna Sabalenka (Belarus/N.2) - Monica Niculescu (România) 6-1, 6-4
Varvara Graceva (Rusia) - Petra Martic (Croaţia/N.26) 7-6 (7/3) (întrerupt de căderea nopţii)
Marie Bouzkova (Cehia) - Vera Zvonareva (Rusia) 5-7, 2-2 (întrerupt de căderea nopţii)
Misaki Doi (Japonia) - Claire Liu (SUA) 6-2, 3-6, 4-5 (întrerupt de căderea nopţii)
Madison Brengle (SUA) - Christina McHale (SUA) 3-6, 7-5, 7-6 (întrerupt de căderea nopţii)
Etichete: wimbledon , rezultate wimbledon , petra kvitova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții