Prima reacție a Soranei Cîrstea, după calificarea în finala de la Strasbourg: "Nu aveam mari așteptări, e grozav!"
articol scris de Digi Sport28.05.2021, 17:34
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sorana Cîrstea (61 WTA) s-a calificat în finala turneului WTA 250 de la Strasbourg, după ce a învins-o pe poloneza Magda Linette (48 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-2.
Prima reacție a Soranei Cîrstea, după calificarea în finala de la Strasbourg
Românca a revenit de la scorul de 3-6, 2-3 și a reușit să se impună la capătul unui meci foarte disputat, care a durat două ore și 10 minute.
La finalul jocului de astăzi, eleva lui Adrian Cruciat s-a arătat foarte bucuroasă pentru performanța realizată, mai ales că vine după o accidentare la gleznă, care a făcut-o să turneze competiția de la Roma.
"A fost un meci foarte dificil. Cred că atât eu, cât și Magda, am jucat foarte solid și foarte bine. Chiar dacă am pierdut primul set, am simțit că pot juca mai bine. Apoi, am încercat să fiu mai inteligentă pe teren și să găsesc diverse soluții pentru a ataca și pentru a fi în control, iar asta a funcționat.
Au fost destule schimburi lungi de mingi, viteza a fost mare, ambele am lovit puternic, iar atunci când lovești puternic nu e ușor să schimbi direcția.
Sunt foarte fericită. Am venit la Strasbourg fără să știu exact cum mă voi simți pe teren, nu aveam mari așteptări, așa că e un sentiment grozav să fiu în finală", a spus Sorana, imediat după meciul din semifinale.
Pentru Sorana Cîrstea este a șasea finală WTA din carieră. A câștigat două trofee, la Tashkent (2008) și Istanbul (2021), iar acum are șansa de a reveni în top 50 WTA.
În finala de la Strasbourg, Sorana Cîrstea va întâlni învingătoarea din partida Barbora Krejcikova (38 WTA) - Jule Niemeier (216 WTA).
- 21 este cea mai înaltă poziție atinsă de Sorana Cîrstea, în august 2013
VIDEO Sorana Cîrstea, în finala de la Strasbourg
Etichete: tenis , sorana cirstea , wta strasbourg , magda linette
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții