Prima reacţie a Simonei Halep, după calificarea în optimile de la Roland Garros. Ce a spus despre Terenul 18
02.06.2018, 19:31Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Simona Halep - Andrea Petkovic 7-5, 6-0. Simona Halep s-a calificat în optimile de la Roland Garros, după ce a învins-o pe Andrea Petkovic, cu 7-5, 6-0. Cea mai bună jucătoare a lumii a recunoscut că adjudecarea primului set a contat decisiv în economia partidei.
"M-am aşteptat să am un meci greu. Am mai jucat cu ea în semifinale aici, în 2014. A fost o bătălie foarte grea în primul set. Psihologic m-am bucurat că mi-am adjudecat setul. E o adversară redutabilă. Am căutat să rămân în schimburi chiar dacă e mai puternică decât mine", a spus Halep, după meci, pentru Eurosport.
Meciul dintre Simona Halep şi Andrea Petkovic s-a disputat pe Terenul 18 de la Roland Garros. Asta nu i-a împiedicat pe fani să facă o atmosferă superbă pe micuţa arenă de la Paris.
Peste 2.000 de suporteri au făcut valuri în tribună după primul game al setului secund, atunci când Petkovic ceruse un time-out medical. Mulţi români au fost prezenţi la Paris, dar şi Andrea a avut o galerie consistentă.
"E ceva interesant. Nu e un teren mare, dar atmosfera a fost frumoasă pentru mine. M-am simţit bine. Parcă erau pe teren cu mine. Le mulţumesc tuturor", a mai spus Halep.
În optimile de la Roland Garros, Simona Halep va evolua împotriva lui Elise Mertens.
Calificarea în optimi este recompensată la RG cu un premiu de 222.000 de euro şi cu 240 de puncte WTA.
În 2017, Simona Halep a ajuns până în finală la French Open, meci pe care l-a pierdut în faţa letonei Jelena Ostapenko, scor 6-4, 4-6, 3-6. Ea a fost finalistă şi în 2014.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții