Prima reacţie a lui Madison Keys, după abandonul de la Roma, care a trimis-o pe Halep în sferturi
17.05.2018, 15:41SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep a ajuns în sferturile de finală ale turneului de la Roma, după abandonul lui Madison Keys. Ocupanta locului 14 WTA a acuzat nişte dureri la coaste şi a oferit şi o primă reacţie după decizia luată azi.
"Îmi pare foarte rău că a trebuit să mă retrag. Am simţit o durere la coaste încă de la meciul de ieri, iar azi, la încălzirea de dimineaţă, am simţit din nou durerea. Abia aştept să revin aici anul viitor", a spus Keys, potrivit WTA.
Keys a mai avut o problemă la turneul de la Roma. Ea s-a despărţit de antrenorul ei, Dieter Kindlmann. Sportiva de 23 de ani a dezvăluit felul amuzant în care a pregătit meciul de la Foro Italico.
"M-am prezentat singură în această săptămână. E foarte uşor să îi întreb pe prieteni `Salut, joc cu această jucătoare, ce părere ai?`. Bjorn Fratangelo m-a ajutat. Trebuie să recunosc asta", a spus Keys, cea care a dezvăluit şi motivul pentru care s-a despărţit de fostul ei antrenor.
"Nu puteam comunica. Amândoi încercam să spunem acelaşi lucru şi nu reuşeam. Este un tip grozav. A fost o decizie grea, care nu a venit la momentul potrivit. Devenise foarte greu să comunicăm", a adăugat ocupanta locului 14 WTA.
În următorul meci, Simona se va duela cu învingătoarea dintre Caroline Garcia şi Sloane Stephens.
Pentru a ajunge în sferturile de finală, Simona Halep a petrecut pe teren doar 59 de minute. Ea a debutat la ediţia din 2018 direct în turul secund, a învins-o pe Naomi Osaka (6-1, 6-0) şi acum a profitat de abandonul lui Keys.
Turneul WTA de la Roma este transmis în direct pe Digi Sport 2, în această săptămână. Meciurile Simonei Halep sunt LIVE VIDEO şi TEXT pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro.
Etichete: roma , simona halep , halep , halep roma , madison keys , keys halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții