Prima jucătoare din circuit care a reacționat după ce Simona Halep a fost testată pozitiv
articol scris de Digi Sport21.10.2022, 20:04
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Simona Halep (31 de ani, 9 WTA) a fost testată pozitiv la Roxadustat și suspendată provizoriu din tenis.
După aflarea rezultatului analizei probei B, Simona Halep a reacționat pe rețelele sociale, unde a scris că e nevinovată și că își va căuta dreptatea.
Mesajul lui Alize Cornet pentru Simona Halep
În secțiunea de comentarii a postării, a apărut și prima reacție din circuitul profesionist de tenis de după aflarea veștii, care îi aparține franțuzoaicei Alize Cornet.
”Cu tine până la capăt, Simona! E nedrept, dar vei câștiga această bătălie”, a scris Alize Cornet.
Patrick Mouratoglou, în schimb, nu a transmis niciun mesaj.
Simona Halep, mesaj după testul pozitiv
Simona Halep a transmis că nu a consumat conștientă acea substanță, găsită și în analiza probei b, și că se simte ”trădată”!
”Astăzi începe cel mai greu meci din viața mea: o luptă pentru adevăr! Am fost notificată că am fost testată pozitiv la o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea.
În întreaga mea carieră, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte, este complet împotriva principiilor și valorilor cu care am fost educată. În fața unei astfel de situații, mă simt confuză și trădată.
Voi lupta până la final să demonstrez că nu am luat niciodată conștientă o substanță interzisă. Am încredere că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la iveală.
Nu este vorba despre titluri sau despre bani. E vorba despre onoare, despre dragostea pentru tenis pe care o am de 25 de ani”, a scris Simona Halep, pe rețelele sociale.
Simona Halep anunțase deja că a încheiat sezonul
În septembrie, Simona Halep a anunțat deja că nu va mai concura în acest sezon, pentru că are nevoie de o perioadă mai lungă de recuperare după operația la nas suferită.
Românca a decis să facă intervenția chirurgicală pentru a scăpa de problemele respiratorii, dar și pentru latura estetică. În acest sens, Simona Halep a făcut o rinoplastie, al cărei rezultat poate fi văzut în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Etichete: simona halep , alize cornet
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții