Presa din Cehia nu s-a ferit de cuvinte, după ce Krejcikova a avut 4 mingi de meci cu Cristian și tot a pierdut
articol scris de Digi Sport28.09.2024, 13:27
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Jaqueline Cristian (26 de ani, locul 80 WTA) a învins-o pe Barbora Krejcikova (28 de ani, locul 10 WTA), scor 1-6, 6-4, 7-5, în turul doi de la China Open.
Românca a reușit un meci mare împotriva deținătoarei trofeului de la Wimbledon, mai ales având în vedere desfășurarea scorului. Krejcikova a avut meciul în mâini de patru ori, însă în cele din urmă a fost învinsă, astfel că s-a produs cea mai mare surpriză de până acum la turneul din Beijing.
Presa din Cehia a criticat-o dur pe Barbora Krejcikova, după eșecul cu Jaqueline Cristian
"Chinuita Krejcikova a fost eliminată la Beijing, patru mingi de meci n-au fost de ajuns pentru ea" au titrat cei de la Tenis Portal, care au continuat în interiorul articolului:
"Krejcikova a apărut prima dată pe teren după US Open, iar începutul meciului a fost facilitat de problemele imense pe care adversara din România le-a avut cu serviciul.
Dar când Cristian și-a regăsit încrederea în setul secund, meciul a început să se complice pentru jucătoarea cehă. Krejcikova a început să piardă controlul serviciului, l-a greșit de trei ori, iar românca a trimis în setul al treilea un meci ce părea pierdut.
Chiar și în setul decisiv, scorul s-a schimbat precum vremea în aprilie. Krejcikova a reușit un break, dar după o lovitură slabă cu reverul, românca a revenit în meci, și după alte greșeli cauzate de un rever nesigur, au apărut și mai multe oportunități pentru Cristian.
Apoi a venit momentul în care Krejcikova putea să câștige meciul. Și-a creat avantaj la 5-4 și a avut patru mingi de meci cu românca la serviciu. Dar le-a irosit pe toate și a cedat în sfârșit, după aproape trei ore de suferință".
VIDEO cu finalul meciului Jaqueline Cristian - Barbora Krejcikova
Etichete: china open , jaqueline cristian , barbora krejcikova , presa din cehia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții