Pliskova lămurește controversele, după ce a abandonat în finala contra lui Halep. Când a apărut, de fapt, accidentarea cehoaicei
articol scris de Digi Sport21.09.2020, 21:20
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Karolina Pliskova (28 de ani) a abandonat finala WTA de la Roma, împotriva Simonei Halep, la scorul de 6-0, 2-1 pentru româncă. Cehoaica a acuzat probleme medicale în zona lombară și a decis să se retragă, după 32 de minute de joc.
După meci, nu puțini au fost cei care s-au întrebat de ce Pliskova a decis să mai intre pe teren, având în vedere problemele sale medicale. Inclusiv gazetarul Cristian Tudor Popescu spunea, la Digi Sport, că jucătoarea din Cehia a intrat grav accidentată.
Galerie Foto
Karolina Pliskova, după ce a abandonat finala de la Roma, contra Simonei Halep: "Pentru o fracțiune de secundă m-am gândit dacă mai are rost să joc"
Pliskova a explicat că problemele au apărut încă de la meciul din sferturile de finală, când a învins-o pe Elise Mertens, scor 6-3, 3-6, 6-0. Sportiva din Cehia spune că era conștientă de problemele sale, însă nu a dorit să abandoneze înainte de start.
"Trebuie să fiu consultată pentru a vedea dacă este vorba de o accidentare gravă. Sper că nu. Am jucat câteva meciuri de două seturi, dar e zgură și am făcut tranziția destul de repede de la hard. Multe alunecări și multe sprinturi.
Cred că încă de la meciul cu Mertens am simțit ceva și problemele au continuat să crească în fiecare zi. La meciul de ieri (n.r - semifinala câștigată cu Vondrousova, 6-2, 6-4) am considerat că va fi foarte dificil dacă se ajunge în decisiv, însă am putut încheia și chiar am făcut-o puternic.
Totuși, aseară și în această dimineață mi-am dat seama că nu e deloc bine. Pentru o fracțiune de secundă m-am gândit dacă mai are rost să joc, dar tot îți dorești să mergi și să încerci.
Da, deși sunt conștientă că nu a dat deloc bine, asta a fost decizia mea. Multe fericitări Simonei! Dacă era altcineva, poate ar fi fost posibil, dar ea nu oferă prea multe cadouri. Ar fi trebuit să fiu pregătită 100%", a spus Karolina Pliskova, potrivit WTA Insider.
Simona Halep, la cea mai rapidă finală din carieră! Pliskova a abandonat după doar 32 de minute
În setul al doilea, Pliskova dădea semne de revenire, după ce a reușit un break și a egalat la unu, însă, după un nou game câștigat de Simona, a doua favorită a decis să abandoneze, acuzând probleme medicale în zona lombară.
Simona Halep reușește astfel să cucerească titlul de la Roma, după ce, anterior, pierduse de două ori finala contra Elinei Svitolina.
În total, Halep a ajuns la 22 de titluri WTA cucerite. Turneul de la Roma este al treilea consecutiv câștigat de Simona, după cele de la Dubai și Praga.
Etichete: tenis , roma , simona halep , karolina pliskova , wta roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții