Paula Badosa, după eșecul usturător în fața Simonei Halep: ”Am fost surprinsă. Nici nu am avut noroc”
articol scris de Digi Sport04.07.2022, 23:34
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Paula Badosa (24 de ani, 4 WTA) nu a avut nicio șansă în fața Simonei Halep (30 de ani, 18 WTA), în optimile de finală de la Wimbledon. Românca s-a impus fără probleme, scor 6-1, 6-2.
Doar o oră a rezistat pe teren Badosa, care a suferit a doua înfrângere a anului în fața Simonei Halep, după cea de la Madrid, 3-6, 1-6. La conferința de presă, iberica a preferat să scoată în evidență ceea ce nu a mers în jocul său decât să vorbească despre prestația încântătoare a fostului lider mondial.
- În sferturile de finală de la Wimbledon, Simona Halep o va întâlni pe Amanda Anisimova (20 de ani, 25 WTA).
Paula Badosa, după înfrângerea dură în fața Simonei Halep la Wimbledon: ”Am fost surprinsă”
Galerie Foto
”Meci dur, zi grea, una pe care vreau s-o uit. Nu am altceva de spus. Cred că totul a mers greșit pentru mine. Ea a făcut un meci bun, însă vreau să vorbesc despre mine. Nu a fost ziua mea azi.
Am încercat, am dat tot ce am avut mai bun. Nici nu am avut destul noroc. A fost vorba despre mine, am forțat loviturile și am ratat prea mult.
În unele zile prind mereu liniile, în altele, ca acum, toate ies afară. De obicei nu ratez atât de mult, am fost surprinsă. E trist, e săptămâna a doua a unui turneu Grand Slam, vrei mereu să joci bine. Nu am reușit, trebuie să accept”, a spus Paula Badosa, la finalul partidei cu Halep de la Wimbledon.
Wimbledon 2022, sferturi de finală
- Tatjana Maria – Jule Niemeier, marți, 5 iulie
- Marie Bouzkova – Ons Jabeur, marți, 5 iulie
- Simona Halep – Amanda Anisimova, miercuri, 6 iulie
- Ajla Tomljanovic – Elena Rybakina, miercuri, 6 iulie
Simona Halep are un bilanț excelent la Wimbledon. Campioana din 2019 este pentru a cincea oară în faza sferturilor de finală. Dintre jucătoarele active, doar americancele Serena Williams și Venus Williams au bifat mai multe “sferturi” pe iarba londoneză: 14, respectiv 13.
Etichete: wimbledon , simona halep , paula badosa , halep badosa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții