Patricia Țig ajunge în turul doi la US Open și se va duela cu numărul 3 WTA. Gabriela Ruse și Ana Bogdan, eliminate
articol scris de Digi Sport30.08.2023, 07:57
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig (29 de ani, 700 WTA) s-a calificat în runda a doua a turneului US Open, ultimul Grand Slam al anului, după ce a învins-o pe canadianca Rebecca Marino, cu 7-6 (6), 7-6 (1), la arenele Flushing Meadows din New York.
Patricia Țig se califică în turul doi la US Open
Patricia Ţig, care beneficiază de clasament protejat, a obţinut o victorie nescontată după două ore şi 15 minute.
În primul set s-a mers cap la cap până în Tie-Break, unde Ţig a condus cu 2-0 şi 3-1, dar apoi Marino (32 ani, 104 WTA) a câştigat patru puncte la rând (5-3). Ţig a reuşit să revină şi a fructificat a doua minge de set, 8-6.
În actul secund, Ţig a început cu 2-0, dar apoi a pierdut patru ghemuri la rând (2-4). Românca a găsit resurse să revină din nou şi a egalat, 5-5, iar apoi a dominat Tie-Break-ul adjudecat cu 7-1.
Ţig a avut 2 aşi şi a comis 6 duble greşeli, în timp ce Marino a totalizat 8 aşi şi 4 duble greşeli. Jucătoarea nord-americană a fost superioară la mingile direct câştigătoare, 29-20, dar a făcut şi mai multe erori neforţate, 41-32, notează Agerpres.
Patricia Ţig şi-a asigurat un cec de 123.000 de dolari şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe americanca Jessica Pegula (29 ani), numărul trei mondial.
Ana Bogdan și Gabriela Ruse, eliminate de la US Open
Alte două românce au mai evoluat în primul tur, Ana Bogdan (a întâlnit-o pe americanca Sofia Kenin) şi Gabriela Ruse (venită din calificări, a întâlnit-o pe jucătoarea cehă Karolina Pliskova).
Ana Bogdan a pierdut în fața Sofiei Kenin cu scorul de 6-7 (2), 4-6, în timp ce Gabriela Ruse a cedat în fața Karolinei Plisokova, scor 1-6, 4-6.
Etichete: us open , primul tur us open , ana bogdan , patricia tig , gabriela ruse , jessica pegula
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții