Organizatorii WTA Palermo au cerut derogare pentru sportivele din România! ”Am trimis o solicitare urgentă ministrului”
25.07.2020, 10:12SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Turneul WTA de la Palermo, primul disputat după perioada de pauză forțată, difuzat în direct pe canalele Digi Sport, întâmpină dificultăți organizatorice, din cauza unei decizii luate de autoritățile italiene, care ar impune carantină pentru persoanele venite din România și Bulgaria.
Pentru rezolvarea situației, Oliviero Palma, directorul turneului de la Palermo, a trimis o derogare către ministrul Sănătății, Roberto Speranza, solicitând ridicarea perioadei de carantină pentru sportivele care ajung în Sicilia pentru a participa la competiția de tenis.
Derogare pentru sportivele din România care urmau să joace la WTA Palermo
”Am trimis o solicitare urgentă ministrului Sănătăţii, Roberto Speranza, pentru a cere o derogare la ultima ordonanţă pentru jucătoarele de tenis care vor participa la turneu.
Aceasta decizie (n.r. intrarea în carantină) ar penaliza jucătoare ca Simona Halep, numărul doi mondial şi deţinătoarea titlului la Wimbledon, care nu ar mai putea participa la turneul de la Palermo'', a transmis Oliviero Palma, printr-un comunicat.
La turneul de la Palermo, programat în perioada 3-9 august, pe zgură, Simona Halep va fi, dacă va participa, principala favorită, în timp ce alte trei jucătoare din România, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Patricia Țig vor lua startul în calificări.
Etichete: simona halep , sorana cirstea , irina begu , patricia tig , wta palermo , oliviero palma , carantina italia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții