Ora meciului Simona Halep - Anett Kontaveit, în sferturile de finală la Australian Open
28.01.2020, 09:01SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Simona Halep (28 de ani, 3 WTA)-Anett Kontaveit (24 de ani, 31 WTA) va începe, în această noapte, la ora 2:00, meci care contează pentru sferturile de finală ale Australian Open. Simona Halep s-a calificat în această fază după ce a învins-o cu 6-4, 6-4 pe Elise Mertens.
Câștigătoarea meciului o va înfrunta în semifinale pe învingătoarea partidei Garbine Muguruza - Anastasia Pavlyuchenkova. După disputarea celorlalte doua sferturi de finală s-au calificat Ashleigh Barty şi Sofia Kenin, care vor juca una dintre semifinale.
Rezultate din "sferturi" la Australian Open
- Ashleigh Barty (23 ani, 1 WTA) - Petra Kvitova (28 ani, 8 WTA) 7-6 (6), 6-2
- Sofia Kenin (21 de ani, 15 WTA) - Ons Jabeur (25 ani, 78 WTA) 6-4, 6-4
Simona Halep a trecut de Mertens, Anett Kontaveit a eliminat-o pe Swiatek
Anett Kontaveit, favorită 28, a obţinut calificarea în sferturile de finală după ce a învins-o neaşteptat de greu, în trei seturi, pe Iga Swiatek, 6-7 (4), 7-5, 7-5. A avut nevoie de două ore şi 42 de minute pentru a obţine victoria în faţa tinerei poloneze (18 ani, 55 WTA). Swiatek a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 42-29, dar a şi greşit mai mult, 51-35 la erori neprovocate.
Simona Halep a ajuns în sferturi după ce a învins-o pe Elise Mertens, 6-4, 6-4.
- 14 WTA a fost cel mai bun loc obţinut de Anett Kontaveit în clasamentul WTA
- 1 titlu WTA a câștigat Anett Kontaveit în carieră
Simona a jucat de două ori până acum cu Anett şi de fiecare dată a obţinut victoria. Ambele meciuri au avut loc în 2017. La Miami a fost 6-3, 6-0, iar la Roma 6-2, 6-4.
Etichete: simona halep , australian open , australian open 2020 , ora meciului simona halep-anett kontaveit
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții