Obiectivul fixat de Mihaela Buzărnescu pentru Fed Cup în 2020. Cum s-a relaxat românca după duelul cu Simona Halep
12.07.2019, 12:21SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mihaela Buzărnescu visează la o evoluţie şi mai bună anul viitor în noul format al Fed Cup şi speră ca Simona Halep să joace şi în 2020 pentru România, după ce a declarat că n-ar mai vrea să participe în cazul modificării formatului competiţiei. Echipa noastră a ajuns până în semifinale anul acesta în Grupa Mondială I, unde a fost învinsă de Franţa.
"Îmi doresc mult să rămânem în formula asta, poate şi cu alte jucătoare noi care să vină. Îmi doresc să joace Simona în continuare, a avut un merit imens în meciurile de anul ăsta. Anul viitor sper să depăşim şi pragul semifinalei, dacă e să ajungem acolo", a declarat Buzărnescu, la "Digi Sport Matinal".
Mihaela Buzărnescu, singura care i-a luat un set Simonei Halep la Wimbledon 2019
Locul 53 WTA e singura jucătoare care a câştigat un set la Wimbledon 2019 contra Simonei Halep şi regretă că duelul românesc a avut loc încă din turul 2.
"Mi-ar fi plăcut să joc cu Simona peste încă un meci sau două, însă aşa a fost tragerea. Trebuia să revină şi forma mea după accidentare, era frumos să fiu eu în locul ei. Mă bucur că am fost atât de aproape de Simona şi nivelul meu a fost ridicat. Îi doresc succes Simonei, toţi ne dorim să câştige, va fi dificil, dar echipa ei îi va da sigur cele mai bune sfaturi", a mai spus bucureşteanca.
Mihaela Buzărnescu a dezvăluit că s-a relaxat weekendul trecut, după eliminarea de la Wimbledon, la festivalul Neversea, de la Constanţa.
"A fost neaşteptat, pentru că îmi doream să ajung mai departe la Wimbledon. Totul a fost planificat rapid, am vrut să mă relaxez şi să îmi reîncarc bateriile. Au fost mulţi tineri acolo, multe persoane pe care le cunoşteam. Am fost plăcut surprinsă că mulţi fani m-au recunoscut, am făcut poze acolo. A fost ceva special, mă bucur că am mers. Am zis să merg două zile, pentru că de doi ani n-am avut vacanţă deloc", a povestit jucătoarea în vârstă de 31 de ani.
Buzărnescu va participa săptămâna viitoare la turneul WTA de la Lausanne. Digi Sport va transmite în direct în aceeaşi perioadă turneul din capitala României, BRD Bucharest Open.
Etichete: simona halep , mihaela buzărnescu , romania fed cup , wimbledon 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții