Exclusiv ”Nu știu cum o ia fiecare”! Reacția Simonei, după ce Irina a fost aleasă în locul Soranei
20.04.2018, 13:06SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Un moment tensionat a avut loc după tragerea la sorți a întâlnirii din Fed Cup dintre România și Elveția. Sorana Cîrstea a fost vizibil afectată de faptul că Irina Begu a fost preferată în locul ei, chiar dacă ”Sori” este jucătoarea clasată mai bine în ierarhia WTA.
Simona Halep a comentat și ea decizia lui Florin Segărceanu. ”Nu știu cum o ia fiecare, dar Irina are un joc complet pe zgură. Așa a considerat domnul Segărceanu și cu siguranță s-a gândit la acest lucru. A analizat toate momentele din această săptămână și din acești ani. Sper să fie o decizie bună. Sper să câștigăm ambele meciuri de sâmbătă și mai vedem”.
Sorana e pe locul 34 WTA, în timp ce Irina se află pe 38 WTA. Avantajul lui Begu este forma mai bună arătată pe zgură.
"Mă așteptam să joc. Era prima idee, însă căpitanul decide. Eu mereu am venit la Fed Cup și nu a contat că am fost prima, a doua, a patra. Sunt aici, dacă echipa are nevoie să joc, joc. Dacă echipa are nevoie să bat din palme, bat din palme.", a declarat Sorana Cîrstea.
Reacţia lui Florin Segărceanu nu s-a lăsat mult aşteptată. "E un raționament din punct de vedere tactic. Acest teren e un pic mai bun pentru stilul de joc al Irinei. Nu ne gândim că vom câștiga primele 3 meciuri. Le abordăm cu aceeași atenție pe toate 5”, a afirmat căpitanul nejucător.
Programul întâlnirii România - Elveția
Sâmbătă:
Simona Halep - Viktorija Golubic (13:00, Digi Sport 1)
Irina Begu - Timea Bacsinszky (15:00, Digi Sport 1)
Duminică:
Simona Halep - Timea Bacsinszky (12:00, Digi Sport 1)
Irina Begu - Viktorija Golubic (14:00, Digi Sport 1)
Irina Begu / Simona Halep - Patty Schnyder / Jil Teichmann (16:00, Digi Sport 1)
Întâlnirea dintre România şi Elveția are loc în perioada 21-22 aprilie 2018, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de sâmbătă (21 aprilie), urmând ca duminică (22 aprilie) să se dispute celelalte două meciuri de simplu și meciul de dublu. Echipa care câştigă această întâlnire va juca din sezonul viitor în prima Grupă Mondială a Fed Cup.
Etichete: simona halep , sorana cirstea , romania elvetia , fed cup , halep begu , begu cirstea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții