"Nu s-a dopat niciodată! Este o victimă". Patrick Mouratoglou, noi declarații despre cazul Simonei Halep
articol scris de Digi Sport15.11.2023, 16:37
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La finalul lunii octombrie a anului trecut, Simona Halep (32 de ani) a fost depistată pozitiv la un test anti-doping și a primit o suspendare de 4 ani din partea ITIA.
Ulterior, Sportiva din România a făcut apel la TAS și speră să își demonstreze nevinovăția în fața forului.
Patrick Mouratoglou continuă să fie de partea Simonei Halep
Până atunci, antrenorul Simonei Halep, Patrick Mouratoglou a făcut mai multe declarații publice și a recunoscut că se face vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat, asta deoarece i-a dat jucătoarei noastre suplimentul contaminat.
Acum, în cadrul ultimei sale intervenții, Mouratoglou s-a arătat foarte încrezător în ceea ce privește decizia TAS, prin care forul să o declare nevinovată pe sportiva din România.
"Sunt încrezător pentru viitorul Simonei Halep, după apelul făcut la TAS, deoarece e un tribunal independent. Am putut stabili de unde a venit contaminarea. Deci noi i-am propus să ia colegenul și l-am cumărat de la o companie.
S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat. Nu aveam de unde să știu, dar îmi asum responsabilitatea pentu ce s-a întâmplat, întrucât e vorba de echipa mea și de mine. Noi i-am cumpărat acest colagen.
Am făcut toate testele posibile pentru a stabili că vorbim despre o contaminare. Sunt foarte încrezător că tribunalul independent va constata că Simona nu s-a dopat niciodată, că este o victimă și trebuie să revină pe teren și să joace cât de repede posibil”, a afirmat Patrick Mouratoglou, potrivit podcastului Tenis Weekly.
Rennae Stubbs: ”A distrus-o!”
Rennae Stubbs, fostă campioană de Grand Slam la dublu și fostă antrenoare a Serenei Williams, a vorbit despre situația româncei și l-a indicat drept vinovat pe Patrick Mouratoglou, pe care l-a ”taxat” și pentru că a reacționat foarte târziu în urma scandalului.
”Nu știu exact ce a fost acolo, dar, da, reacția lui a venit cam târziu. Poate că a spus-o pentru că vine procesul de la TAS și speră că poate obține astfel o reducere a suspendării.
Simona Halep și-a schimbat toată echipa în decurs de șase luni și se confrunta cu foarte multe accidentări. Să ne amintim de problemele ei de la coapsă, probabil că ei (n.r. Patrick Mouratoglou și echipa) încercau să găsească o modalitate prin care să o ajute să treacă peste accidentare.
Cred că au încercat să o facă să depășească problemele medicale pentru a reveni în circuit și au simțit că dacă îi dau colagen și chestii de genul o vor face mai bine, dar asta a distrus-o”, a spus Rennae Stubbs, citată de tennisuptodate.com.
Etichete: simona halep , mouratoglou , dopaj halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții