Exclusiv ”Nu-mi place să vorbesc!” Simona Halep, mai sinceră ca oricând. ”Nu știu dacă aș fi capabilă!”
articol scris de Digi Sport26.12.2020, 16:38
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Simona Halep (29 de ani, 2 WTA), care a vorbit și despre o posibilă carieră în antrenorat după ce se va retrage, nu s-ar vedea comentând un meci de tenis.
”Regina” de la Wimbledon are argumentele sale pentru care crede că nu ar fi potrivită pentru a comenta un meci de tenis. Totuși, Halep nu exclude această posibilitate pe viitor.
Simona Halep: ”O să cer sfaturi de la antenorii mei”
„Nu prea, nu-mi place să vorbesc și consider că nu sunt un comentator potrivit pentru tenis. Oarecum, eu îmi dau seama de ce se întâmplă dar mă exprim mai greu. Îmi place să privesc tenisul, îmi place să-l simt dar nu îmi place să vorbesc despre el așa de mult.
Nu știu dacă aș fi capabilă să comentez dar poate că într-o zi o să ajung și în postura asta. O să cer sfaturi de la antrenorii mei. Niciodată să nu zici niciodată”, a spus Halep, în cadrul emisiunii ”Așii Tenisului”.
Simona Halep: ”Sunt două lucruri pe care le iau bune din această pandemie”
Simona a cucerit două titluri în 2020, iar unul dintre ele a bucurat-o la maximum.
”Ritmul vieții a fost schimbat total în 2020. Consider că m-am adaptat foarte bine. Ce pot să iau bun după această pandemie: am stat mai mult acasă, alături de familie și prieteni. Al doilea lucru e că am câștigat două titluri.
Unul dintre cele mai importante e titlul de la Roma, pe care mi-l doream foarte mult. Îmi pusesem o presiune foarte mare pentru că nu îl câștigasem încă. Odată ce l-am câștigat, mă simt împlinită că am acel trofeu”, a declarat Simona Halep, pentru emisiunea „Așii Tenisului”, la Digi Sport.
Etichete: wta , simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții