Video "Nu-mi pasă cine ești, prietene!" Ce a putut să pățească marele Roger Federer la Australian Open
19.01.2019, 11:14Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Roger Federer, numărul 3 mondial, s-a calificat în optimile de finală de la Australian Open, după ce a trecut în trei seturi, 6-2, 7-5, 6-2, de americanul Taylor Fritz. Campionul elvețian se va lupta pentru un loc în sferturile de finală cu grecul Stefanos Tsitsipas (locul 15 ATP), care a dispus la rândul său, cu 6-3, 3-6, 7-6 (9/7), 6-4, de georgianul Nikoloz Basilashvili.
O întâmplare inedită cu Roger Federer în prim-plan a fost surprinsă de camerele TV. Sportivul de 37 de ani s-a dus la vestiare, însă nu a fost lăsat să intre de organizatori pentru că...nu avea acreditare.
Totul s-a rezolvat în momentul în care o persoană din staff-ul elvețianului și-a făcut apariția cu "permisul de trecere".
"Nu-mi pasă cine ești, prietene, nu intri", pare să-i transmită steward-ul lui Roger Federer.
"Chiar și cei mai mari din toate timpurile au nevoie de acreditare, nu-i așa Roger Federer?", este mesajul postat pe rețelele de socializare, alături de aceste imagini.
"I don't care who you are, mate - you're not coming in"
— Eurosport UK (@Eurosport_UK) January 19, 2019
Even GOATs need their accreditation, right @rogerfederer? ? pic.twitter.com/qk5mecaUVr
Un lucru similar i s-a întâmplat și lui Rafael Nadal, chiar la Roland Garros, în 2017. Imaginile, mai jos:
Gagner 10 Roland Garros ne donne aucun passe droit..??
— Sport Reporter (@Sport__Reporter) November 5, 2017
"Bercy Live" à voir à 14H40 sur CANAL+SPORT ? #SportReporter pic.twitter.com/hkowErtviO
Etichete: roger federer , australian open 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții