Novak Djokovic susţine o adevărată revoluţie în lumea tenisului. Cum ar putea arăta "sportul alb" în viitor
articol scris de Digi Sport09.02.2021, 13:10
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Novak Djokovic, numărul 1 mondial, susţine implementarea tehnologiei video în locul arbitrilor de linie la toate turneele din circuitul ATP, aşa cum se desfăşoară în acest an Australian Open de la Melbourne, primul Grand Slam al anului.
Australian Open | Novak Djokovic susţine implementarea tehnologiei video în tenis
În contextul restricţiilor din Melbourne Park, ca urmare a pandemiei de coronavirus, partidele de la Australian Open se desfăşoară fără arbitri de linie, iar tehnologia ''Hawk-Eye Live'' este utilizată pe fiecare teren.
Este primul Grand Slam în care toţi arbitrii de linie sunt înlocuiţi de sistemul de arbitraj video, în contextul în care organizatorii au vrut să limiteze numărul persoanelor care intră pe teren din cauza COVID-19.
Djokovic are amintiri neplăcute legate de arbitrii de linie, după ce a fost descalificat în optimi la US Open în 2020, pentru că a lovit involuntar cu mingea o arbitră la meciul cu Pablo Carreno Busta.
''Cred că anul trecut la US Open am fost întrebat dacă aş susţine introducerea acestei tehnologii de linie la fiecare turneu. Evident, cu condiţia ca fiecare turneu să-şi permită financiar acest tip de investiţie, pentru că evident este vorba de o investiţie. Spun că susţin acest lucru, pentru că simt, da, înţeleg că aici există o tradiţie şi o istorie, că ne-am obişnuit ca arbitrii de linie să fie acolo. E frumos că acolo e multă lume, voluntarii, aceşti arbitri de linie care iubesc tenisul şi vor să aibă o şansă de a fi pe teren, aproape de jucători, să fie parte a unui mare eveniment.
Dar când trasezi o linie în general, eu sunt de partea tehnologiei. Cred că s-a dovedit foarte exactă în această situaţie particulară. Nu văd motivul pentru care avem nevoie de arbitri de linie, să fiu sincer, dacă avem o asemenea tehnologie. Aş păstra băieţii de mingi, dar sunt în favoarea acestei tehnologii când vine vorba de decizii la tuşe.'', a declarat Djokovic, care a început cursa pentru al nouălea titlu la Australian Open cu o victorie contra lui Jeremy Chardy cu 6-3, 6-1, 6-2.
Australian Open | Noavak Djokovic ţinteşte al 18-lea titlu de Grand Slam şi al 9-lea la Melbourne
Campionul sârb, cu 17 titluri de Grand Slam, încearcă să micşoreze handicapul faţă de Roger Federer, absent în acest an din Australia, şi Rafa Nadal, ambii cu câte 20 de succese.
''Respect toate recordurile adversarilor mei. Mă gândesc în special la Roger şi Rafa, la ce au realizat în aceşti ani. Ei sunt legende ale sportului nostru şi îi admir mult. Ei mi-au influenţat în mod pozitiv jocul şi creşterea mea, dezvoltarea şi toate succesele mele.
Nu ar fi fost la fel fără cei doi. Am rivalităţi formidabile cu aceşti doi băieţi şi ele continuă. Dar nu vreau niciun succes de-al lor, dacă mă înţelegeţi. Nu sunt gelos pe victoriile lor sau altceva de acest gen. Încerc să-mi construiesc cariera mea proprie şi succesul meu propriu şi mă rezum la asta'', a spus Djokovic.
Djokovic a dezvăluit că una dintre marile sale ambiţii este să stabilească un nou record de săptămâni în postura de lider mondial: ''Sunt tot mai aproape de acest lucru. Aceasta este un fel de realizare pe viaţă pentru mine. Turneele de Grand Slam, de asemenea, ca şi turneele Masters 1.000, unde am reuşit să fiu foarte consistent şi să câştig o mulţime de titluri aici. Acestea sunt marile evenimente pe care le avem alături de cele patru Grand Slam-uri.
Meciurile directe cu tipii de top, de asemenea. Ca jucător profesionist, am nevoie de obiective. În ultimii 15 ani, cu tot ce am reuşit să realizez, nu mă interesează decât partea de top a jocului şi marile trofee. Muncesc pentru asta. Sunt norocos că sunt încă aici şi să vedem ce îmi va aduce viitorul''.
Etichete: novak djokovic , australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții