Novak Djokovic și cel mai mare mister de Wimbledon 2022. Ce a spus despre controversata sticlă
articol scris de Digi Sport09.07.2022, 12:34
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Novak Djokovic (35 de ani, 3 ATP) s-a calificat în finală la Wimbledon, după ce a trecut, scor 2-6, 6-3, 6-2, 6-4, de Cameron Norrie (26 de ani, 12 ATP).
În ultimele ore, nu performanța sârbului a fost, însă, cel mai discutat aspect despre Novak Djokovic, ci un moment petrecut la meciul cu Jannick Sinner din sferturi, când, într-o pauză, Novak Djokovic a fost surprins consumând o substanță dintr-o sticlă în care, în mod normal, se află lichide.
Novak Djokovic și cel mai mare mister de Wimbledon 2022
În sticla folosită de Novak Djokovic nu a fost cu siguranță un lichid, pentru că sârbul a trebuit să folosească o bună parte a forței mandibulei pentru a extrage conținutul sticlei, ceea ce s-a văzut și în grimasele apărute, după cum se poate observa în galeria foto de mai jos.
De asemenea, înainte să consume conținutul sticlei, Novak Djokovic a fost surprins când gesticula către un membru al staff-ului său, întrebându-l dacă tratamentul trebuie să îl facă în acea pauză sau în următoarea.
Galerie Foto
Pe Twitter, fanii s-au întrebat ce conține sticla lui Novak Djokovic, însă fără să se ajungă la o concluzie clară.
Motivul pentru care postarea s-a viralizat recent, deși este de pe 5 iulie, a fost răspunsul dat de Novak Djokovic la conferința de presă de după meciul din semifinale, de vineri, care a creat și mai multă confuzie: ”E o poțiune magică. Atât pot spune. Veți afla mai multe în curând, acum nu pot spune mai multe. Veți afla în curând”.
Ce ar putea fi în controversata sticlă
Potrivit britanicilor de la The Telegraph, în sticlă ar putea fi anumite suplimente energetice sau pudră isotonică nemixate cu apă.
Până la momentul în care Novak Djokovic va elucida misterul, sârbul va disputa, duminică, finala de la Wimbledon împotriva lui Nick Kyrgios, calificat după abandonul lui Rafael Nadal.
Etichete: wimbledon , novak djokovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții