Novak Djokovic, mesaj categoric pentru rivali după ce s-a calificat în sferturi la Australian Open
articol scris de Digi Sport21.01.2024, 16:19
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Novak Djokovic (36 de ani și locul 1 ATP) s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, după ce sârbul l-a învins pe francezul Adrian Mannarino (35 de ani, 19 ATP), scor 6-0, 6-0, 6-3.
La scurt timp după ce a reușit să se califice în careul de ași al turneului de la Melbourne, sârbul a transmis un mesaj ”de forță” adversarilor săi din tenisul mondial.
Novak Djokovic: ”Flacăra încă arde în mine”
Concret, Novak Djokovic a subliniat că, în ciuda vârstei înaintate, încă este capabil să joace tenis la un nivel extrem de ridicat. De asemenea, sârbul i-a avertizat pe adversarii săi că încă poate evolua la o intensitate maximă, așa cum a făcut-o în duelul cu Adrian Mannarino.
”Mă gândeam că anul acesta voi fi ceva mai relaxat, mai puţin stresat la antrenamente şi la meciuri. Dar nu este aşa. Intensitatea este în continuare extremă, aşa cum aţi văzut astăzi. Încă aştept ce e mai bun de la mine, de aceea muncesc atât de mult în fiecare zi. Flacăra încă arde în mine”, a spus Djokovic, la conferința de presă după meciul cu Mannarino.
În sferturile turneului de la Australian Open, Djokovic va juca împotriva americanului Taylor Fritz (12 ATP), care în turul anterior l-a învins pe grecul Stefanos Tsitsipas, scor 7-6 (7/3), 5-7, 6-3, 6-3.
În lunga sa carieră petrecută în ”Sportul Alb”, tenismenul sârb a reușit să câștige 24 de turnee de mare șlem și să se mențină timp de peste 400 de săptămâni pe primul loc în ierarhia mondială (ATP). De altfel, cele două performanțe obținute de Djokovic reprezintă recorduri absolute în istoria tenisului.
Cu 5 luni înainte de a împlini 37 de ani, Novak Djokovic se află pe primul loc în clasamentul ATP. Rafael Nadal, marele adversar al sârbului, se află pe locul 446 ATP.
Etichete: novak djokovic , australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții