Novak Djokovic, marcat de finala nebună cu Roger Federer: "Ireal. Păcat că trebuia să existe și un învins"
14.07.2019, 21:36SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Novak Djokovic a cucerit al cincilea trofeu la Wimbledon după o finală incredibilă, de aproape cinci ore, contra lui Roger Federer, câștigată cu 7-6, 1-6, 7-6, 4-6, 13-12. Sârbul a ajuns la 16 titluri de Grand Slam, însă recunoaște că evoluția sa din finala Wimbledon 2019 nu a fost printre cele mai reușite din carieră.
"A fost poate nu cea mai deosebită finală în care am jucat, dar a fost fantastică. Îl respect foarte mult pe Roger, m-a învins de atâtea ori și eu l-am învins de atâtea ori. E ireal ce s-a întâmplat, e păcat că într-un astfel de meci cineva trebuie să piardă. Este un pic ciudat să joci tie-break la 12-12", a declarat liderul ATP.
Roger Federer, model de inspirație pentru Novak Djokovic
Sârbul a amintit că veteranul elvețian a reprezentat întotdeauna un model pentru el. Djokovic conduce cu 26-22 după 48 de meciuri directe contra lui Federer.
"Roger spunea că vrea să fie un model de inspirație pentru alții. Și eu vreau să fiu, iar el m-a inspirat pe mine în multe momente. Când eram mic doream să câștig un Grand Slam. Mereu mi-am dorit să câștig aici, e ceva deosebit. Îmi confecționam tot felul de trofee în camera mea, dar cel mai prețios era cel de la Wimbledon. A fost ceva deosebit pentru mine să fie și băiatul meu aici. Soția și fata mea sunt în Londra, dar nu la meci. Le iubesc. Părinții sunt aproape de mine, întotdeauna m-au susținut", a mai spus "Nole", la interviul acordat pe teren, după primirea trofeului.
Novak Djokovic are șapte trofee la Australian Open, unul la Roland Garros, cinci la Wimbledon și trei la US Open. Tenismanul în vârstă de 32 de ani a cucerit de cinci ori și Turneul Campionilor.
Etichete: novak djokovic , roger federer , djokovic-federer , wimbledon 2019 , finala wimbledon 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții