Noul antrenor dezvăluie ce vrea să schimbe la Simona Halep. "Normal că mai are șanse la un Grand Slam"
articol scris de Digi Sport27.09.2021, 21:58
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Simona Halep, care a împlini astăzi 30 de ani, a decis recent să încheie colaborarea cu antrenorul Darren Cahill și să îl numească în locul australianului pe Adrian Marcu.
Noul antrenor dezvăluie ce vrea să schimbe la Simona Halep: "Normal că mai are șanse la un Grand Slam"
Adrian Marcu a mai colaborat cu Simona Halep la finalul anului 2013, când constănțeanca a câștigat trei titluri WTA, la New Haven, Moscova și Sofia, iar acesta va lucra acum alături de un alt antrenor al jucătoarei, Daniel Dobre.
Marcu a explicat ce așteptări are de la Simona Halep pe durata colaborării, dar și care sunt primele lucruri pe care ar vrea să le schimbe în jocul sportivei noastre. Antrenorul spune că fostul lider mondial traversează o perioadă foarte bună și are șanse să mai câștige un titlu de Grand Slam, după cele de la Roland Garros și Wimbledon.
"Am așteptări ca ea să joace cât mai bine în următoarea perioadă și să revină la forma foarte bună. Vreau să câștige cât mai multe meciuri, ca să poată să revină în clasament. Ideea de bază este să joace concursurile mari foarte bine
Normal că are (n.r. la ce lucra), trebuie să mai îmbunătățească pentru că de la an la an trebuie să îmbunătățești și tu. Toate celelalte jucătoare progresează și atunci și tu trebuie să progresezi și să fii din ce în ce mai bun.
Mi-aș dori ca Simona să joace un pic mai agresiv, ea fiind o jucătoare de viteză și o jucătoare care termina punctele mai repede decât a jucat în ultimul timp. Sunt ferm convins că poate să joace mai agresiv și să își impună jocul ei, nu să joace la așteptare și la partitura adversarelor. Încercăm să îmbunătățim ceva, am așteptări ca ea să reușească să facă ceea ce ne dorim împreună și dacă reușește normal că sunt ferm convins că vor veni și rezultate bune.
Normal că mai are șanse (n.r - la un titlu de Grand Slam), dar să o luăm așa: în ultimul timp, Simona a jucat destul de puțin din cauza accidentărilor, a pandemiei, a situației. Dacă ea va juca mai multe concursuri, atunci automat va fi mai ușor să joace cât mai bine, aproape de cel mai bun nivel al ei. Și atunci, normal că are șanse să câștige
Se află într-o perioadă a vieții care este foarte bună pentru ea, mi se pare că este mai relaxată și își dorește foarte mult să joace foarte, foarte bine. La capitolul ambiție stăm foarte bine", a spus Adrian Marcu, pentru Hotnews.
Primul turneu care va oficializa reluarea colaborării este Indian Wells, programat în perioada 6 - 17 octombrie. Ulterior, Simona Halep va juca la Kremlin Cup, la Moscova, și Transylvania Open, de la Cluj.
Etichete: simona halep , adrian marcu , darren cahill
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții