Nick Kyrgios, vehement în scandalul suspendării primite de Simona Halep: ”Nu ar mai trebui să consume chestii dubioase!”
articol scris de Digi Sport14.09.2023, 12:47
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Australianul Nick Kyrgios (28 de ani) a avut o reacție vehementă în cel mai discutat subiect din lumea tenisului din ultimele zile, suspendarea Simonei Halep (31 de ani).
Campioana de la Roland Garros și Wimbledon a primit o suspendare de patru ani din partea ITIA în cazul de dopaj, după ce a fost nevoită să aștepte verdictul nu mai puțin de un an.
Nick Kyrgios: ”Nu ar mai trebui să consume chestii dubioase!”
Reacția lui Nick Kyrgios a fost provocată de o declarație făcută de Maria Sakkari în legătură cu Simona Halep, dar și cu felul în care sunt realizate testele anti-doping de către WADA (Agenția Mondială Anti-Doping).
”Ce pot să spun cu siguranță este că este înfricoșător modul în care ei gestionează situația oricărui sportiv. Vom ajunge într-un punct în care nu vom mai lua nici electroliți. Din fericire, nu am fost niciodată în poziția ei și nici nu îmi doresc să fiu.
Am fost foarte atentă la tot ceea ce ține de suplimente, dar nu știu care este procesul, cum se fac lucrurile în spatele ușilor închise. Nu știu cine are ceva de spus, nu am nicio idee.
Au încercat să îmbunătățească aplicația, dar nu funcționează prea bine. Noi călătorim foarte mult comparativ cu alți sportivi. Este foarte stresant. Mă trezesc noaptea să merg la toaletă. Dacă este aproape de ora la care eu sunt programată, mă gândesc 'Să merg? Să nu merg? Să aștept să văd dacă vor veni?'. Este foarte stresant”, a declarat Maria Sakkari într-un interviu, atunci când a fost întrebată despre situația Simonei Halep.
Când a văzut răspunsul jucătoarei, Nick Kyrgios a reacționat și a lăsat să se înțeleagă că, în opinia lui, dacă testele indică acest lucru, înseamnă că românca a consumat substanțe interzise.
”Nu chiar, eu funcționez cu banane și suc în meciuri de cinci seturi. Recordurile mele vorbesc de la sine. Poate jucătorii nu ar mai trebui să consume chestii dubioase.
Uită-te în oglindă la finalul zilei și spune 'da, am procedat corect!' Nu e greu”, a scris Nick Kyrgios pe Twitter.
Simona Halep, prima apariție după ce a fost suspendată 4 ani pentru dopaj: "Voi lupta până la capăt"
Cum un an s-a scurs deja de când nu a mai fost pe terenul de tenis, Simona Halep ar urma să revină în circuit în anul 2026. Cu toate acestea, decizia nu este una definitivă, iar sportiva din România a anunțat că va face un apel la TAS.
“Toate analizele mele de sânge au fost negative şi nu s-a găsit absolut niciodată substanţe interzise. La urină, doar pe data de 29, când a ieşit o cantitate infimă de Roxadustat şi aceasta a fost totul.
Acum, trebuie să ajung la TAS, o să fac apel la această decizie fără sens, din punctul meu de vedere. Sper că într-o zi o să iasă adevărul la iveală. Voi lupta până la capăt ca să arăt acest lucru”, a spus Simona Halep, potrivit Ziua de Constanța.
Etichete: simona halep , suspendare , nick kyrgios , mara sakkari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții