Nick Kyrgios a petrecut la un pub înainte de meciul cu Rafa Nadal! Care a fost reacţia fanilor
04.07.2019, 19:45SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Nick Kyrgios nu se dezminte. Jucătorul cu o reputaţie de bad boy a creat din nou controverse după ce a fost surprins într-un local înaintea meciului de la Wimbledon cu Rafa Nadal. Australianul de 24 de ani a petrecut la Dog & Fox Pub din Wimbledon până aproape de miezul nopţii. Unul din comentatorii sportivi aflaţi la Londra a fost surprins să-l vadă pe Kyrgios împreună cu un grup de prieteni relaxându-se ca într-o seară oarecare.
"Tocmai am ciocnit un pahar cu Nick Kyrgios la Dog & Fox. Este complet relaxat, face glume cu prietenii, discută cu fete, mai bea ceva. O pregătire destul de puţin ortodoxă pentru marele meci! Mie îmi place!", a fost postarea jurnalistului Miguel Seabra.
Nick Kyrgios, între "legendă" şi "ruşine"
Dezvăluirea a împărţit fanii tenisului în două tabere. Unii au admirat nonşalanţa jucătorului, alţii cred că modul cum se comportă este unul ruşinos.
"Când l-a învins pe Nadal la Acapulco, Kyrgios petrecea nopţile prin cluburi. Poate că aşa se încarcă el pentru meci", a scris un fan, în timp ce altul l-a numit legendă pentru faptul că se pregăteşte la un pub înaintea unei confruntări cu unul din cei mari campioni.
Alţii l-au condamnat pentru stilul de a se motiva înainte de meci.
"Nick Kyrgios a fost văzut într-un bar, noaptea târziu, înaintea duelului cu Rafa Nadal la Wimbledon - tipul ăsta este o ruşine pentru Australia şi pentru toţi sportivii în general!", a fost un mesaj dezaprobator.
Kyrgios a recunoscut chiar el că la Acapulco se culca cel mai devreme la 4 dimineaţa şi tot a reuşit să câştige titlul în disputa cu spaniolul. Iar înaintea duelului de la Wimbledon, Kyrgios a glumit la conferinţa de presă unde a declarat că nu crede că va merge la o bere cu Nadal. Relaţiile dintre cei doi sunt încordate de la finala de atunci când Nadal a fost deranjat de stilul de a servi al lui Kyrgios, acuzându-l de lipsă de respect. Australianul a fost deranjat însă de declaraţiile unchiului lui Nadal, Toni, pe care l-a făcut idiot.
Etichete: rafa nadal , atp wimbledon , nick kyrgios
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții