Nick Kyrgios a dezvăluit mesajul primit de la Novak Djokovic și cum a apărut ”romantismul” dintre ei
articol scris de Digi Sport09.07.2022, 11:40
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Novak Djokovic (35 de ani, 3 ATP) și Nick Kyrgios (27 de ani, 40 ATP) vor disputa finala masculină de la Wimbledon 2022.
Cei doi sportivi nu au avut cea mai apropiată relație în anii trecuți, ba chiar s-au contrat cu fiecare ocazie în declarații, însă acum pare că totul s-a schimbat, iar dovadă stau comentariile făcute de australian la ultima conferință de presă.
”Romantism” între Nick Kyrgios și Novak Djokovic
Cel care a început seria declarațiilor a fost Nick Kyrgios. Australianul a transmis că există chiar un ”fel de romantism” între el și Novak Djokovic.
”Acum există chiar un fel de 'romantism' între noi. E ciudat, cred că toată lumea știe că nu ne-am înțeles foarte mult timp, dar cred că asta a fost sănătos pentru sport, pentru că mereu când am jucat unul împotriva celuilalt a existat interes, atât din partea publicului, cât și din partea presei”, a spus Nick Kyrgios.
Nick Kyrgios crede că totul s-a schimbat la începutul anului, când a fost unul dintre puținii susținători ai lui Novak Djokovic, aflat atunci într-o situație dificilă în Australia, unde, în cele din urmă, n-a fost lăsat să joace din cauză că nu era vaccinat.
”Cred că s-a totul schimbat când am fost singurul care l-a susținut când a apărut problema din Australia. În astfel de situații câștigi respectul oamenilor, nu pe terenul de tenis”, a transmis Nick Kyrgios.
Ce mesaj i-a trimis Novak Djokovic lui Nick Kyrgios
Australianul a dezvăluit că a început să discute constant prin mesaje cu Novak Djokovic și a anunțat ce i-a scris sârbul la începutul săptămânii a doua de la Wimbledon.
”E ciudat. La începutul săptămânii mi-a scris că speră să ne întâlnim duminică”, a spus Nick Kyrgios.
Dorința lui Novak Djokovic s-a îndeplinit și sârbul va juca a treia oară în carieră împotriva lui Nick Kyrgios.
Poate surprinzător, australianul l-a învins pe Novak Djokovic de fiecare dată, 7-6 (9), 7-5 la Acapulco în 2017 și 6-4, 7-6 (3) la Indian Wells, în același an.
Etichete: wimbledon , novak djokovic , nick kyrgios
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții